Prinț și cerșetor

Prinț și cerșetor

Din cerurile sfinte-nalte, Dumnezeu a hotărât
Să mă nasc în astă lume, pe acest pământ.
De mic m-a binecuvântat şi m-a numit chiar fiu;
Eram copilul Domnului, eram un prinţ.

Aveam frumos veşmânt de in.
Credinţa, dragostea, nădejdea,
Iubirea-I sfântă domneau în mine,
Facerea de bine, mereu în viața mea.

Mă bucuram de sfântul adevăr.
Răbdam cu bucurie în viață tot.
Din plin, pace ofeream în dar.
Cu drag, pentru Tine, făceam tot.

Cuvântul, Sfeşnicul, mereu aprins în mine.
Veşmântul învățăturilor în inimă țesute
Cu aur şi argint din marile faceri de bine
și stăruințe, în nopţi de rugăciune.

Cântam cu fraţii împreună, (ce sfântă părtășie!)
Cântările Sionului sfânt, laudă și mulțumire.
Eram fiu de împărat, Tatăl meu în veșnicie;
Eram un prinţ prin sfânta părtășie.

Dar.. într-o zi, bătu un vânt, uşor m-a aplecat.
Mândria mi-a pătruns în gând, în mreajă m-a atras.
Un strop de neveghere... atât, a fost de-ajuns,
Pe treptele-ntunericului, încet eu am urcat.

Pizma, lauda, m-au amăgit, m-am rătăcit.
M-a înalţat mândria, m-a depărtat de tron;
Îngâmfarea m-a-nlănțuit, răul altuia am dorit
Şi m-a trântit afară, departe de Sion.

Haina mea strălucitoare, plină de credinţă,
Acum era murdară, ruptă, zdrențuită.
Paharul ce altădată era plin de apă vie,
Acum era plin de apele murdare, urâte,

Ale relelor ce m-au târât în cloaca urîciunii:
În cele mai urâte fapte, duhoarea din lume...
Ajuns-am cerşetor, la răscruci de drumuri
Zdrenţuros, murdar, trăiam printre ruine.

Faţa-mi luminată, acum tristă, încruntată;
Un cerșetor în drum cu mâna întinsă...
Din prinț în Casa Domnului Cel Sfânt,
Flămând, setos, la margine de drum căzut.

Obosit de pribegie, m-am pus jos ca să adorm.
Doream o clipă de odihnă, aşa distrus eram...
Şi-n somn un vis eu am avut... auzeam în depărtare,
Zgomot mare, hărmălaie, ţipete de ameninţare.

Şi m-a purtat visul pe un deal, pe-o culme.
Vedeam o mare gloată urcând cu urlete.
Ce am văzut era cumplit... Isus sub cruce jos, căzut
Sub greaua povară, biciuit, urca umil, tăcut...

Când Lam văzut, Lam cunoscut, era chiar El!
Mi-am amintit cât mă iubea, călătoream cu El.
Şi m-a-mbrăcat în slavă, mă purta în lumină...
Mi-a fost ruşine şi am plâns, simțit-am a mea vină.

Când crucea sus, călăii ridicat-au batjocorind,
Când I-am privit osânda, tăcut, suferind...
Mi-am ridicat privirea-n sus, ca să-L privesc mai bine;
M-am rușinat atunci, căci El privea la mine.

Eu, ruşinat de ce-am facut... (căci plătea pentru mine)
El, suferind osânda grea, privindu-mă cu iubire,
Cu vocea-I stinsă de durere și înlăcrimat,
Duios mi-a vorbit: " Fiul meu, de ce M-ai lăsat?

O, fiul meu de Rege, fiu, de ce Sionul ai lăsat?
Şi unde e al tău veşmânt, de fiu de împărat?
Eu azi aici Mă răstignesc pentru iertarea ta,
Întoarce-te din nou la Mine, nu întârzia.

Uşa cerului deschid, fac sărbatoare-n cer...
Întoarce-te, îmbracă iarăși noul veşmânt!"
La cruce jos, cu sufletul îndurerat,
Plângeam căzut între pământ și cer.

Aşa mi-am revenit cu obrazul înlăcrimat.
Și am plâns când m-am trezit din somn;
Am înţeles: Isus în toate, chiar și în vis m-a căutat.
L-am ascultat şi m-am întors; sunt iarăşi în Sion!

Am hotărât să nu-L mai las sau urma să I-o pierd.
Îl urmez până la capăt, oricât mi-ar fi de greu.
Calea mântuirii nu vreau să o mai pierd,
În Sfânta-Mpărăţie, unde S-a dus, vreau eu
Căci mi-a promis-o mie, de mă întorc din nou.