Primii paşi

Ah, primul pas e-aşa netrainic!..
Pământul cum te-ndeamnă iar
Atras de palme şi de haine
Poţi să-l socoţi şi în zadar.

Iată-am să cad! – strigă fiinţa
Ţintind cu palmele-n pământ...
„Păşeşte! – cere prompt Credinţa –
Să fii bărbat, să fii mai sfânt.”

Ah, cad! Şi viaţa speriată
Se clatină-napoi, în jos;
Puternicele mâini de Tată
Te sprijin moale, dar vânjos.

Se face-un pas şi încă unul;
„Păşesc! Păşesc!” mai că nu strigi,
Visându-te ca şi gorunul
Trainic trecând prin cucurigi.

Dar ai căzut...”Ei, nu e straşnic –
Auzi blândeţea lui Isus –
Aceştea sunt doar primii paşi şi
Picioru-ţi încă nu-i supus.

Dar îndrăzneşte mai departe
Înspre oştean, înspre creştin
Şi ţi-a fi drumul tău în toate
De binecuvântare plin.”

Tu te ridici puţin mai sigur;
Trei, patru paşi... iar ai căzut...
„Hai, singur, singur singur, singur!”
Te-ndeamnă Isus ne-ntrerupt.

Iar Calea Sfântă se aprinde
Sub paşii tăi atât de mici...

Auzi din urmă cum doar râde
Gloata bolnavă de calici.