text Poezii crestine

Povestea semănătorului

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Elena Movileanu
Povestea semănătorului

Am să vă spun azi o poveste
Ce se întâmplă și cum este
În viața unui credincios
Ce-L slujește pe Hristos.

A fost odată pe-un ogor
Un creștin semănător.
Și bucuros el semăna
Cuvântul viu din viața sa.

Dar ajunse într-o seară,
Obosit, în altă țară,
Unde tânăr și bătrân
Erau robi unui stăpân,

Care mult îi chinuia
Și cu trufie el striga:
"Eu sunt domn pe-acest pământ!
S-ascultați al meu cuvânt!"

Dar creștinul nostru blând
Trecu pe lângă robi plângând.
Și fierbinte se ruga
Domnului Isus așa:

"Doamne, Dumnezeul meu,
De mă crezi copilul Tău
Curmă, Doamne, a lor robie
Și zdrobește orice mândrie,

Căci e multă silnicie
Între cei ce numai Ție
Trebuiau să Ți se închine,
Dar satan legați îi ține,

Ca nicicând ei să nu știe
Că-n Tine e-o nădejde vie
Și că doar Tu-i poți mântui
Și pe satan a-l birui!"

Și tot rugându-se așa,
I-a ieșit în calea sa
Un bătrân fără de minte,
Ce dormea printre morminte.

Și, zicând o înjurătură
Îl bătuse peste gură
Pe creștinul nost' milos,
Ce-i vorbea despre Hristos.

Creștinul, întristat vădit,
De bătrân s-a despărțit.
Și, profund dezamăgit,
Un gând în minte i-a încolțit:

"Pe-un pământ neprelucrat
E foarte greu de semănat
O sămânță roditoare
Într-un ogor așa de mare.

Pe-un pământ ce-i fără roadă
Devine munca o corvoadă,
Căci degeaba am semănat
Dacă nimeni n-a udat".

Și privind cu îngrijorare,
S-a întrebat: "ce rost mai are
Să-i tot chem la pocăință
Pe oamenii fără credință? !"

Însă bunul Dumnezeu
Blând, i-a zis prin glasul Său:
"Dac-ai pus mâna pe plug,
Secera-vei din belșug

Roade multe și frumoase
Din ogoarele mănoase,
De-ai lucrat cu înțelepciune
Și-ai vegheat în rugăciune

Pentru rodul mult dorit
Pentru care ai postit.
Dar dacă lași a ta lucrare
Nefacută prin ogoare

Buruieni și mărăcini
Vor rodi în loc de crini.
De aceea întotdeauna
Partea ta s-o faci într-una!

Și chiar de vine un vânt uscat
Să distrugă ce-ai lucrat,
Spune-i totul lui Isus
Ce vrăjmașul a distrus,

Tot ce tu-ai trudit din greu
Zilnic pentru Dumnezeu...
Însă tu nu dispera,
Căci însuși Eu, cu mâna Mea

Îi voi scoate din robie
Pentru a mea Împărăție
Și-i voi face o preoție
Să-mi slujească pe vecie!"

Astfel, creștinul încurajat,
Parcă din somn s-a deșteptat.
Și mergea fără sfială
Mărturisind cu îndrăzneală

Despre Isus ce a murit
Pe o cruce răstignit
Și cum Isus l-a mântuit
De când pe El L-a întâlnit.

Iubiții mei creștini și frați,
Luptați din greu, dar nu lăsați
Ca să aibă biruință
Cel viclean prin necredință.

Căci timpul este pe sfârșite
Și holdele sunt pregătite
Ca să fie secerate
Și-n hambare adunate.

Dar vai de-acel ce n-a luptat
Și pentru Domnul n-a lucrat!
Căci El vine cu răsplata
Când recolta este gata

Ca să dea la fiecare
Plata ce de dat o are
Tuturor de pe pământ,
Așa cum scrie în Cuvânt!

(12 decembrie 2023)

Cele mai recente resurse scrise - Incurajare

Copilul Meu!
„Copilul Meu, o nouă dimineațăȚi-am oferit în dar, căci te iubesc,Să o trăiești cu zâmbetul pe față,Căci cei din jur adesea te privesc.Copilul Meu, nu dispera în vale,Nu stinge Duhul rugăciunii sfinte... Citeste mai mult >>
MĂRTURIA,ajutor spre Mantuire
Un om striga din al lui chin,Cu ochii plini de greu suspin.„Doamne, mai poți să mă ridici?Mai vezi, ca sunt si eu aici?”Domnul l-a auzit plângând,I-a fost aproape, rând pe rând.I-a strâns durerea la p... Citeste mai mult >>
Rabzi un pic !
Rabzi un pic!Rabzi un pic!Sau rabzi mai mult!Ce e Viaţa?Un tumult,Și-un vârtejNecontenit!Eşti pe-un ram?Te ţii grăbit,Și mai scapiDe-un Vortex lin!Nu te ţii?Ai un “Vecin”Ce te-ajutăNe-ncetatSă ajungiP... Citeste mai mult >>
Pe veci am să rămân cu Tine
Pe veci am să rămân cu TineMântuitorul meu iubit,Căci pe o mare-nfuriată,Tu, singur, nu m-ai părăsit!Plecară prietenii şi frații,Înspăimântaţi de val și vânt,Tăiară ancora nădejdiiŞi o trântiră la păm... Citeste mai mult >>
Cu pași mici, pe calea strâmtă
Cu pași mici, pe calea strâmtăCu pași mici, pe calea strâmtăVreau la ceruri, să ajung,Să aud îngeri cum cântă,Vreau să-i văd și apoi să plângVreau, să am recunoștințăFață de al meu DumnezeuPrin El, ca... Citeste mai mult >>
Chiar de-i greu, nu te lăsa!
Chiar de-i greu, nu te lăsa!Cei ce nu mai au credințăCu greu, vor înaintaCei ce nu mai simt căințăCerul, nu îl vor vedea!Domnul vrea să fii smerit,Să poți merge înainteMilostiv și pocăitPe căile sale,... Citeste mai mult >>
Soarele ne dă Lumină !
Soarele ne dă Lumină!Soarele ne dă Lumină!Luna ne dă Somn Uşor!Doar Isus, Cel Fără Vină,Ne dă Harul tuturor,Iar Credinţa MinunatăNe aduce Alinări!Ȋngerii fără de pată,Pun în Viaţă mari Visări,Noi trăi... Citeste mai mult >>
Ferice va fi de voi
Ferice va fi de voiCând veți fi prigonițiȘi-n lume, pentru Domnul,Voi nu veți avea loculȘi veți fi batjocoriți,Dar de Domnul mult iubiți.Când vorbe mincinoaseȘi rele vor căutaSă spună, să v-apeseCu hu... Citeste mai mult >>
Același Domn
Când totu-n jur se năruie,Când ce știai... azi nu mai e,Isus, El singur a rămas,Același Domn la orice pas.Când pacea demult ai pierdutȘi multe cuvinte-au durut,Isus este-al tău SalvatorȘi vrea ca să-ț... Citeste mai mult >>
,,Da, vreau!”, îți zice Domnul
„Da, vreau!”, îți zice DomnulÎn atâtea seri la rândCât ai venit ‘naintea Mea,Am auzit cum, suspinând,Îmi spuneai cauza ta.Plângeai că nu mai poți pe cale,Că sunt multe bătălii.Spuneai că ești singur p... Citeste mai mult >>