Petecul de cer

Când eram în fundul gropii,
nu vedeam decât un cer,
Decât petec de albastru
peste-acei pereți de fier

Nu era cin' să m-ajute
Și așa, privind în sus,
am zărit în oglindire
parcă fața lui Isus

Îmi zâmbea mai sus de stele
și-mi zicea: "Le-am numărat
Și pe stelele din petec,
tuturor nume le-am dat!"

Și atunci, privind la mine,
eu Ți-am zis încetișor:
"Dacă Tu ai în vedere
chiar și lucruri care mor,

Dac-o stea ce-i trecatoare
Tu o numeri și o ții,
oare nu mai mult înseamnă
pentru Tine toți cei vii?"

Și atunci, cu glasul șubred,
am strigat spre ajutor
Și atunci m-ai pus în rândul
celor care nu mai mor!

M-ai pus la numărătoare,
m-ai trecut în rând cu ei
Și din groapa cea adâncă
m-ai scos, Doamne, dintre lei!

N-am știut, dar chiar și mie,
Doamne, Tu îmi numărai
pașii de pribeag întruna,
zilele le socoteai!

Și în pântecul de mamă
mâna Ta m-a întocmit,
M-ai sădit în mare taină,
m-ai țesut și m-ai zidit!

De aceea, ochi de Tată
mă priveau din bolți de cer,
mă vegheau în groap-adâncă
și nu mă lăsau să pier!