Peisaj de Toamnă

Peisaj de Toamnă

Când frunzele verzi ruginite cad toamna pe pământ
Şi-l învelesc, în aşternutul lor funebru-n val de vânt,
Când pomii verzi odată, rămân de-mbrăcăminte goi
Atunci sunt zile mohorâte, şi zilele sunt reci, cu ploi
Şi încetează în lunci şi codrii, al păsărilor dulce cânt.

Din răsărit, înspre apus, trec norii-n valuri plumburii
Lăsând din ale lor burdufuri, noian de ape pe câmpii,
Şi peste câmpurile semănate, unde-i ogorul pregătit
Sămânţa pusă în brazdă, aşteaptă vremea de-ncolţit
Ca să crească-n dezvoltare, s-aducă roade în bucurii.

În aer suflă vântul aspru, neavând ’naintea lui hotar
Şi se cutremură crunt codrii, de-al lui cumplit itinerar,
În scorburi şi în ascunzişuri, stau păsările nemişcate
Şi animalele pădurii, în vizuini, ascunse stau culcate
Căci pentru tot ce se întâmplă, ele nu mai au habar.

Presimt, cum vântul groaznic, cu vijeliile în zvârcoliri
În crivăţ se va transforma, punând zăpada-n troieniri,
Şi fiind astfel obligate, să stea mai mult în dormitare
Se adaptează din mers vieţii, într-o totală resemnare
Până ce va trece timpul, cu-al lui ansamblu de amintiri.

Pe ceruri trec cocori, zburând spre regiuni mai calde
Trec păsările călătoare, dorind prin ape să se scalde,
Călătoresc în cârduri mari, ducându-se spre miază-zi,
S-ajungă-n locuri primitoare, unde pot viaţa şi-o trăi:
Zone, cu tufărişuri şi bălţi, cu oaze verzi de smaralde.

Ele, îşi cunosc timpul, şi vremea lor privind la ceruri
Ştiu când să plece, când să vină şi se adună-n cârduri,
Din instinct se supun legii, ce le-a lăsat-o Dumnezeu,
Şi ani de ani peregrinând, acelaş ciclu, îl fac mereu
De fel nu au erori, şi trec pe cer, în rânduri, rânduri.

Flavius Laurian Duverna
12 octombrie 2006