Pe omul cel ales ridică-l!

O sculă sau o haină bună
Și din gunoi să o ridici.
Pe cel ce-i slab ajută-l!
Pe omul cel ales ridică-l!
Chiar de este-ntre cei mici,
Tu dragostea să o aplici.

Talentul, mintea și virtutea
Cinstește-le că sunt comori
Atât de rar împreunate-n unul.
Doar când Se-ndură Stăpânul
Le lasă printre muritori,
Să ne bucurăm de-ale Lui valori.

Fugi de prietenia celor
Leneși și risipitori,
Că din zi în zi cu ei
Ai să deprinzi alte idei,
Tot mai spre abis cobori
Și pierzi veșnice comori.

Tot mai spre rușine-aluneci,
Până când te prăbușești.
De cei răi și de-al lor drum
Să nu te-apropii nicidecum.
Ca de foc să te ferești,
De vrei Raiul să-l moștenești.

Însoțirea cu cel rău
Sigur te va întrista.
Strică bunul nume-al tău,
De te duci la sfatul său.
Vina și rușinea sa
Ruinează cinstea ta.

Prietenia cu stricații
Strică bunul obicei.
Și deprinderile rele
Te-ndreaptă spre căi rebele,
C-ai învățat de la ei
Părtășia cu cei răi.

Cel cu care te-nsoțești,
Când nu are sfânt traseu,
Te arată cine ești:
În credință n-ai să crești,
Că de n-ai iubi ce-i rău,
Ar fi altul drumul tău.

Când legi prietenii cu lupul
Stai cu bâta-n mână treaz.
De la cei răi, chiar și prieteni,
Bucurii nu-i dobândi,
N-aștepta decât necaz
Și rușine pe obraz.

Umblă des pe calea casei
Prietenului tău iubit.
Buruienile și spinii
Sunt în partea cu străinii
Și pe drumul părăsit
Pe unde rar s-a pășit.

Nici prea des nu călca pragul
Celui mai drag și mai dorit,
Că-ntr-o zi el se tocește,
Dragostea lui se răcește
Și-ai să fii nesuferit,
Chiar dac-ai fost mult iubit.

Calul bun se vede numai la suiș
Și la greu cât e de breaz.
Coasa bună, numai la tăiș
Când doboară iarba de prin afiniș.
Ziua care-i bună, numai dup-amiaz’,
Prietenul cel sincer, numai la necaz.
Amin.
(Sâmbătă, 24 aprilie 2021)