Pe muntele Tabor

Parcă trăiam un vis frumos de noapte
Când am urcat pe muntele Tabor,
Şi auzeam parcă din depărtări în şoapte
Voci minunate ce veneau în zbor.

Cu feţe îngereşti, strălucitoare,
Parcă îl văd pe Moise şi pe Ilie
Veniţi din Cer la marea sărbătoare,
Pe munte cu Isus la părtăşie.

Era aici prezent tot Universul
Şi vântul a-ncetat ca să mai bată
Iar soarele parcă-şi oprise mersul
Şi lumina acum ca niciodată.

Pe ucenici i-a copleşit uimirea
Văzând imaginea aceea însorită
Şi au rămas o vreme cu privirea
Înspre Învățătorul aţintită.

O scenă sfântă, nemaiîntâlnită
A fost pe munte sus desfăşurată...
Cu flori de rai, frumos împodobită,
Trimise-n dar de la Cerescul Tată.

Deodată Petru, plin de bucurie,
Uimit de slava aceea minunată
Strigă: "Vreau Doamne, Moise şi Ilie
să nu ne părăsească niciodată!

Să facem trei colibi aici pe munte
În care Slava Ta să locuiască.
Trăirile de har, cu Tine-n frunte,
Isuse-am vrea să nu se mai sfârşească."

Dar nu se poate pentru totdeauna
Să stai pe munte-n razele de soare...
Căci vin şi zile triste când furtuna
Aduce printre noi trăiri amare.

Însă pe El, pe Cel ce totul ştie,
Îl poţi chema prin Har să te-nsoțească
Şi sus pe munte, dar şi în pustie,
Când cel rău vine să te ispitească.

El poate şi din iad să facă raiul
Unde domneşte veşnic fericirea.
El poate-n lume să sfinţească traiul
Acelor care-I caută izbăvirea.