Pe-ale vremii aripi de slavă

Pe-ale vremii aripi de slavă

Pe-ale vremii aripi de slavă
Zburând către albastrul cer,
Au fost câţiva oameni sfinţi
Ce-au intrat, într-un mister,
Căci pentru-a lor mărturie,
Sus la cer, au fost ’nălţaţi
La Dumnezeul cel Veşnic,
Prin haru-I fiind strămutaţi.

Enoh, patriarhul credincios
A fost primul om din lume,
Ce-n ascultare sincer trăia
Faţă de a-L Domnului nume,
El zilnic, umbla-n credinţă
Într-o desăvârşire deplină,
Respectând principiul sfânt
Cum spunea Legea Divină.

Moise, ce moştenitor urma
Să fie, pe al Egiptului tron
Nu a vrut, spre-a fi numit,
Ca fiu, al fiicei lui Faraon,
Ci mai de grabă să sufere,
Cu-al său popor împreună
Decât silit, fiind să rabde,
Nedreptatea-n vreme bună.

Şi proorocul cel vestit, Ilie,
Pentru râvna sa preasfântă,
Fugind, a pribegit în pustie
Şi-a deplâns inima înfrântă,
Căci Izabela, l-ameninţase
Cu moartea, -n acelaş fel,
Pentru-acea lucrare mare
Pe muntele jertfei, Carmel.

Toţi aceştia-n planul sfânt
La Domnu-au fost ridicaţi
Ca o pârgă, să-mplinească,
Cuvântul că-au fost salvaţi,
Doar prin planul mântuirii
Ce-mplinit a fost la Calvar,
Găsindu-şi cu toţi salvarea
Prin măreţul, preasfânt har.

Flavius Laurian Duverna
26 februarie 2013