Păstorul minunat

Pe dealurile șterse de toamna ruginie
Se coborau agale oițe de argint.
Iar luna se-mbrăca în haina-i aurie
Ciobanul bun și vesel le fluiera un cânt,
Se coborau în valea lipsită de primejdii
În staulul făcut anume pentru oi,
De mare ajutor erau acum cățeii
Ce ajutau mioare să vină înapoi.
Băiatul liniștit le îndruma ușor,
Pe ușă ca să intre vorbindu-le cu drag,
Mioarele ascultau de-al lor iubit păstor,
În mâini el ținea strâns nuiaua și-un toiag.
În ochii lui sclipeau lumini de veselie
Acas' la tatăl adusese întreaga turmă,
Pe fața-i se citea o mare bucurie
Că nici un mielușel nu-i rămăsese în urmă.
Trecuse ceva timp de când era plecat
Cu oile pe munte unde erau pășuni,
Plecase un copil se întorcea bărbat
Și doar cățeii turmei erau prieteni buni.
Turma o mâna peste-nălțimi stâncoase,
Prin râpe adânci, sălbatice păduri,
Pe malurile apelor, în locuri mai ierboase
Iar noaptea o veghea păzind-o de tâlhari.
Mioarele bolnave cu grijă le trata
Purtându-le pe brațe pe cele istovite,
Le iubea din suflet neașteptând răsplată
Simțea iubirea lor când l-ascultau smerite.
***
Așa precum păstorul ce oile-și cunoaște
Este Isus Hristos Păstorul cel Iubit,
Atât de mult pe noi El ne iubește,
Căci viața Lui cea sfântă pe cruce a jertfit.
Ne știe după nume pe fiecare-n parte
Așa cum pe Zacheu pe nume l-a strigat
Te va striga pe nume, de vei fi scris în carte
Și haină îți va da de-un alb imaculat.
El cerul a părăsit și marea Împărăție
Pentru a-și căuta oițele pierdute,
Nu va lăsa niciuna în neagră pribegie,
Niciuna dintre ele nu vor mai fi vândute.
Acum să așteptăm ca trâmbița să sune
Pe norii cerului să apară Păstorul minunat,
Căci nu contează cât de mare-i turma
Pe toată o va duce la Tatăl în palat.

Amin!