Parabolă

Cât aș vrea să pot spune că eu nu-s vinovată,
Dar parcă, mă văd într-o sală mare de judecată,
Eu sunt prinsă în lanțuri și sunt încătușată,
Sunt prinsă de păcate, dar sper să fiu salvată
Căci a început procesul, instanța se pronunță,
Aprodul se ridică, pedeapsa mi-o anunță:
-Tu ești o păcătoasă, n-am milă și îndurare,
Meriți să fi închisă, ani mulți în închisoare
Sau chiar mai rău de atâta, să fi chiar omorâtă,
Pedeapsa-i meritată și nimeni nu te ajută.
O ușă se deschide și intră în sala mare,
Un om ce parcă poartă o vină în spinare,
Se apropie de juriu, jurații îl privesc,
Ridică a Sale palme și urmele zăresc,
Acolo, văd în palme că este și al meu nume:
-Eu m-am jertfit pe Mine, să te salvez pe tine,
Pedeapsa ți-este ștearsă, Eu crucea am purtat,
Tu poți să pleci, pe cruce, pe tine te-am salvat,
Nu mai ești păcătoasă, nici vină nu mai ai
Căci ai avut credință și ai un loc în rai.
Emilia Dinescu