text Poezii crestine

Păcatele-s greu de dus

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
Păcatele-s greu de dus


Dacă ești mânios pe mine
Domnul meu, nu mă mustra
Eu a vrut ca să fac bine
Dar nu mi-a ieșit așa

Păcatele-s greu, de dus
Iar eu singur, nu răzbesc
Vreau să-Ți fiu Ție, supus
Dar ades, nu reușesc.

Rănile ce le-am primit
Vreau ca să le vindeci, toate
Să fiu al Tău, fiu iubit
Și să fiu, scăpat de moarte.

Nebunia m-a făcut
Din nou, să păcătuiesc
Satan rău să-mi facă, a vrut
Să mor, să nu mai trăiesc!

Întristat și gârbovit
De mulțimea de păcate
De ele sunt istovit
Dar Tu scapă-mă de toate

N-am putere să trăiesc
Inima mi-e tulburată
Însă Doamne, Te iubesc
Te rog Tată bun, mă iartă

Prietenii m-au părăsit,
Sănătate, nu mai am
Cu toți de mine au fugit
Plini de griji, acuma stau

Căci cel rău mă urmărește
E mereu pe urma mea
Cu putere mă urăște
El vrea viața, să mi-o ia

Cel rău cu a sa sămânță
Se va duce, va pieri,
Cel bun are biruință
Cu Domnul va reuși

Dă-mi nădejde și putere
Să merg drept, sigur să fiu
Adu-mi a Ta mângâiere
Căci mi-e sufletul pustiu

Du-mă Domnul meu, departe
Răul să nu mă atingă
Și să-mi faci în tot dreptate
Ochii mei, să nu mai plângă

De osândă va scăpa
Doar acel ce-i drept în toate
Domnul tot îi va ierta
El să-i schimbe viața, poate.

Amin

Câmpia Turzii, 15 octombrie 2023

Cele mai recente resurse scrise - Incurajare

VORBEȘTE CU DUMNEZEU!
VORBEȘTE CU DUMNEZEU!Când vălul des al întristării se-așterne peste cortul tău,Atunci la tronul îndurării, zdrobit din pricina-ntristării,Tu să vorbești cu Dumnezeu.Când sufletul ți-e ars de doruri ca... Citeste mai mult >>
DE CE-S CUPRINS DE TEAMĂ?
DE CE-S CUPRINS DE TEAMĂ?De ce-s cuprins de teamă, de grijuri, de probleme,Când Tu-mi spui: „Nu te teme!”?De ce totuși mă tem și-n inima mea gem?De ce-s cuprins de teamă?De ce vin nori și ceață pe-al... Citeste mai mult >>
Imént tudom
Imént tudomImént én tudom, Jézus a keresztenKifizette életemnek az árát.Ő szenvedett halált helyettem,Kaptam mentesnek a feltámadását.Jézus nyújtott gyógyító kezet,Mérhetetlen szeretettel hozzám.Lemost... Citeste mai mult >>
Daniel în groapa cu leii
Daniel în groapa cu leii1Într-un regat puternic și mare,Trăia Daniel, om credincios,Cu inimă curată înainteaLui Dumnezeu cel glorios.2El slujea împăratului cu cinste,Era înțelept și drept mereu,Iar pe... Citeste mai mult >>
David și Goliat
David și Goliat1Pe dealurile din Betleem,Un tânăr își păzea turma,Cântând încet spre Dumnezeu,În timp ce se lăsa amurgul.2David era doar un păstor,Cu mâna aspră de la oi,Dar avea credință în sufletȘi... Citeste mai mult >>
Cetatea din Nisip
Cetatea din nisip1Sub soarele arzând din zare,Un călător mergea prin pustiu,Cu Biblia prinsă la cingătoareȘi cu un cântec în suflet viu.2De multe zile rătăcisePrintre dune și stânci pustii,Dar nu se t... Citeste mai mult >>
Cetatea de dincolo de munți
Cetatea de dincolo de munți1Se spune că dincolo de munți,Departe de orice cărare,Se afla o cetate ascunsă,Strălucind ca o lumină mare.2Un tânăr auzise povesteaDe la un bătrân credincios:„Nu aurul este... Citeste mai mult >>
Prin deșert spre izvor
Prin deșert spre izvor1Sub soarele aprins din zare,Un om porni printr-un pustiu,Cu-o traistă mică pe-a sa umărȘi-un dor de Dumnezeu, mereu viu.2Nisipul îi ardea picioarele,Iar vântul ridica furtuni,Da... Citeste mai mult >>
Corabia Credinței
Corabia credinței1Pe-un țărm pustiu, într-o dimineață,Un tânăr privea marea-n zare,Cu o corabie veche înainteȘi-o chemare venită din depărtare.2„Ridică pânza și pornește,Nu te teme de valul cel greu;C... Citeste mai mult >>
Drumul prin valea întunericului
Drumul prin valea întunericului1Când luna se ascunse-n nori,Un călător porni la drum,Cu pașii grei printr-o pădureȘi cu o torță fără fum.2În mâna dreaptă ținea Biblia,La piept o cruce de argint,Iar pe... Citeste mai mult >>