Osana, Miel slăvit !

Când ai atins cu inima Iubirea,
Pe braţu-I sfânt din plin te-a răsfăţat.
E greu ... să te cobori în vale,
în ger şi în bătaia vântului-ngheţat.
E greu să îţi mănânci pâinea cu lacrimi
când şti căci
Cel ce e Nemuritor
are belşug de bine-n toate.
Mâncând din mâna-I sfântă,
tu poţi fi iar... sătul, din ''dumicatu-I hrănitor''.
De-aceea-ţi zic:
“Te scoală!
Te ridică!
Şi cere-ţi Pâinea ce inima-ntăreşte
şi-oricât de greu ţi-ar fi,
tu ştii şi ai citit:
“Doar Binele, el biruieşte!”
Încrede-te şi speră!
Căci nu mai este mult
din viaţa de acum şi greul ce îl simţi...
... îl vei uita...
Vei fi-nnoit şi ridicat din valea cu suspine
de Cel ce te-a iertat.
'Ntăreşte-te mâncând din Pâinea
Ce-n viaţă te hrăneşte,
prin Luminarea ce ţi-o dă
El, răul, biruieşte!
Şi cântă o cântare de suflet izbăvit,
în care să se-audă:
OSANA, MIEL SLĂVIT!”





“...Nu norul este veşnic,
ci soarele-I Acel ce-nvinge şi rămâne,
Stăpân în urmă, El.”