O, semnul Lui...

O, semnul Lui... când vine-n zbuciumare
răspuns îndelungatei rugăciuni,
e marea, sfânta, unica salvare
corăbiei cuprinsă de furtuni.

O, când apare-n ceasul chinuirii,
la grelele răscruci de așteptări,
e farul strălucit al mântuirii
în bezna neștiutelor cărări!

O, semnul Lui... e fulger ce-n primejdii
îți sparge nori și ziduri de mormânt
și în adâncu-amar al deznădejdii
lumină-aduce sufletului frânt.

E Duhul, focul care izbucnește
în glas atunci când vorbele aprind...
E strălucirea sfântă ce plutește
pe fața fericitului murind.

O, semnul Lui e liniștea deplină
sub mâna-nverșunaților dușmani,
când poți goli cu inima senină
paharul voii sfinte-n Ghetsimani...

Și e puterea harului ce-aprinde
avântul sufletului dezrobit,
când renăscut aripile-și întinde
din lut - spre cerul care l-a primit.

O, semnul Lui... când neagra-ntunecare
din viața mea pe veci a-mprăștiat...
Ce pace, ce lumină, ce-ndurare,
ce gânduri noi, ce noi simțiri mi-a dat!

O... când privirii inimii s-arată
răspuns la rugăciunea-n ceasul greu,
pier griji și răni și temeri - și deodată
întreg coboară ceru-n jurul meu.

O, Semnul Lui... pe nori când va apare
Dumnezeiescu-I Semn Biruitor,
va nimici tot răul de sub soare
prin zorii Veșnicului Viitor.

Puterea Lui va despica morminte,
unind iubirea adormită ieri
cu cea de azi, schimbată-n cânturi sfinte
de strălucirea-ntâiei Învieri...