text Poezii crestine

O piatră în zid

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Danielescu Alina Camelia
-De ce te plângi copil plăpând
Ce nu-ți convine oare?
Ce s-a-ntâmplat ori ești flămând
Sau ai ceva ce doare?

-Cum oare Doamne să nu plâng
Nu vezi că-s obosit?
Sunt pietrele care mă strâng
În zidul ce-ai zidit.

Nu vezi Tu pietrele de sus
Ce-n spate eu le port?
Nu am putere să le duc
Cât am să mai suport?

Tu nu vezi greul ce m-apasă
Pe umerii-mi firavi?
Mă simt cuprins ca într-o presă
Curând mă voi strivi.

-De ce te temi copilul meu,
De ce te plângi într-una?
De câte ori ai dat de greu
Eu te-am ținut de mână.

Rămâi aici la adăpost
Nu vezi cum construiesc?
Ți-am dat un loc, ți-am dat rost,
În zidul ce-l zidesc.

Nu vezi cât de frumos se-nalță
Biserica cea Sfântă?
Cu sfinții care au credință,
Cum sufletu-ți încântă?

De ce privești doar la acei
Pe care îi duci pe brațe?
Privește-i bine înspre cei
Te poartă pe-a lor spate.

Atâția frați te înconjoară
Și atâtea surori bune
În ajutor vin să îți sară,
Te poartă în rugăciune.

Și când probleme multe strângi
Și ploi îți vin în cale,
Găsești un umăr ca să plângi
Necazurile tale.

Sunt mulți acei ce te susțin
Când valuri te opresc,
Și în întâmpinare îți vin
Și-ți spun că te iubesc.

Chiar Fiul Meu iubit Isus,
Cât greu a dus în spate,
Când atârnat pe cruce sus
Purta povara de păcate.

-O Doamne bun, Tu ai dreptate!
Cât sunt de năucit
La lucrul ăsta, bun Părinte
Nicicum nu m-am gândit.

Îmi pare rău și-acum sunt trist
Că n-am gândit ca Tine,
Că eu sunt rău și egoist
Îmi pasă doar de mine.

Te rog frumos să-mi dai putere
Ca să mă pot schimba
Să pot aduce mângâiere,
Să pot îmbărbăta.

Îți mulțumesc Părinte Sfânt
De grija ce mi-o dai
Curând voi fi cu ai mei frați
Acas' la Tine în rai.

Și-atunci în ziua minunată
Cu Tine-n cer voi fi
Îmi voi uita durerea toată
Și Îți voi mulțumi.

N-am să mai plâng atunci deloc
Și am să-Ți mulțumesc
Și-am să Te țin cu drag la piept
Să vezi cât Te iubesc.

Amin!
25.10. 2023

Cele mai recente resurse scrise - Incurajare

VORBEȘTE CU DUMNEZEU!
VORBEȘTE CU DUMNEZEU!Când vălul des al întristării se-așterne peste cortul tău,Atunci la tronul îndurării, zdrobit din pricina-ntristării,Tu să vorbești cu Dumnezeu.Când sufletul ți-e ars de doruri ca... Citeste mai mult >>
DE CE-S CUPRINS DE TEAMĂ?
DE CE-S CUPRINS DE TEAMĂ?De ce-s cuprins de teamă, de grijuri, de probleme,Când Tu-mi spui: „Nu te teme!”?De ce totuși mă tem și-n inima mea gem?De ce-s cuprins de teamă?De ce vin nori și ceață pe-al... Citeste mai mult >>
Imént tudom
Imént tudomImént én tudom, Jézus a keresztenKifizette életemnek az árát.Ő szenvedett halált helyettem,Kaptam mentesnek a feltámadását.Jézus nyújtott gyógyító kezet,Mérhetetlen szeretettel hozzám.Lemost... Citeste mai mult >>
Daniel în groapa cu leii
Daniel în groapa cu leii1Într-un regat puternic și mare,Trăia Daniel, om credincios,Cu inimă curată înainteaLui Dumnezeu cel glorios.2El slujea împăratului cu cinste,Era înțelept și drept mereu,Iar pe... Citeste mai mult >>
David și Goliat
David și Goliat1Pe dealurile din Betleem,Un tânăr își păzea turma,Cântând încet spre Dumnezeu,În timp ce se lăsa amurgul.2David era doar un păstor,Cu mâna aspră de la oi,Dar avea credință în sufletȘi... Citeste mai mult >>
Cetatea din Nisip
Cetatea din nisip1Sub soarele arzând din zare,Un călător mergea prin pustiu,Cu Biblia prinsă la cingătoareȘi cu un cântec în suflet viu.2De multe zile rătăcisePrintre dune și stânci pustii,Dar nu se t... Citeste mai mult >>
Cetatea de dincolo de munți
Cetatea de dincolo de munți1Se spune că dincolo de munți,Departe de orice cărare,Se afla o cetate ascunsă,Strălucind ca o lumină mare.2Un tânăr auzise povesteaDe la un bătrân credincios:„Nu aurul este... Citeste mai mult >>
Prin deșert spre izvor
Prin deșert spre izvor1Sub soarele aprins din zare,Un om porni printr-un pustiu,Cu-o traistă mică pe-a sa umărȘi-un dor de Dumnezeu, mereu viu.2Nisipul îi ardea picioarele,Iar vântul ridica furtuni,Da... Citeste mai mult >>
Corabia Credinței
Corabia credinței1Pe-un țărm pustiu, într-o dimineață,Un tânăr privea marea-n zare,Cu o corabie veche înainteȘi-o chemare venită din depărtare.2„Ridică pânza și pornește,Nu te teme de valul cel greu;C... Citeste mai mult >>
Drumul prin valea întunericului
Drumul prin valea întunericului1Când luna se ascunse-n nori,Un călător porni la drum,Cu pașii grei printr-o pădureȘi cu o torță fără fum.2În mâna dreaptă ținea Biblia,La piept o cruce de argint,Iar pe... Citeste mai mult >>