O inimă fragilă, rănită

Într-o seară întunecată,
Rătăcind pe drum, hoinară,
Printre ușa între-deschisă
Ai auzit o cântare cunoscută.

Primii pași, i-ai făcut cu frică,
Dar, intrând în vechea casă,
Te-ai așezat timidă pe bancă
Și harul te-a cuprins încet.

Taina inimii ți-e arătată,
Tu, surioară nemângâiată,
Tu cântai cu inima curată
Din harfa ta frumos colorată.

Acum ai inima strânsă
De jale și singurătate.
Dar ascultă tu, surioară,
Nu mai fi tu așa tristă.

Pleacă-ți capul, fă o rugă,
Nu te complace în ruină.
Vino la izvor în mare grabă,
Lasă-L să te vindece încet.

Nu te pierde în valurile nopții,
Îmbracă astăzi o haină albă.
Pe inimă tu ai o rană deschisă,
Tu, floare fragilă și pierdută.

Îți vorbește Domnul iarăși:
„Acum mă ating de a ta rană,
Fă tu câțiva pași în față,
Floare scumpă, floare rară.

Nu te mai baricada iarăși,
Lasă lumea să vorbească,
Eu acum te țin în mâna Mea,
Nu mai primești nicio palmă.

Eu schimb inimile deodată,
Am intrat în a ta casă,
Mă ating de a ta mamă,
Îi încălzesc inima rece.

Te va primi cu multă iubire,
Ea nu mai acționează în fire,
Când Duhul peste ea coboară,
În tine vede o comoară rară.

Tu, inimă rănită, singuratică,
Îți vorbesc acum ca un Tată,
Rămâi de acum în a Mea casă,
Nu-ți mai frânge inima-n durere.”

23:30 — 14.01. 2026, Londra