Nu număra când sameni...

Nu număra când holda-ţi sameni
Din boabe câte-arunci în vânt,
Nici nu privi câţi râd la garduri,
Tu ieşi şi seamănă oricând!

Şi când zideşti un zid la casă
Nu te opri până nu-i gata,
Zideşte chiar dacă-i spre seară,
Stăpânul îţi aduce plata!

Şi nu uita că cei ce rabdă
Şi seamănă chiar asupriţi
Vor fi la secerişul mare
Cei mai bogaţi şi fericiţi!

Şi, cum în zidul de la casă
N-ajunge doar o cărămidă,
Şi nu-i de-ajuns un bob să sameni
În holda cea cu pălămidă,

Ci mii de cărămizi şi pietre
Clădite cu sudoarea ta,
Se-aşează una peste alta
Ca zidul întărit să stea;

Şi mii de boabe aruncate
În brazdele adânci și sfinte
Fac lanurile legănate
Şi coapte-n arşiţa fierbinte;

Nici tu nu da 'napoi când Domnul
Îţi cere Jertfa pe-un altar;
Căci cei bogaţi vor sta afară,
Dar cei ce plâng avea-vor har!

Şi nu uita că-mpărăţia
E chiar în mine şi în tine,
Şi zidul ei se construieşte
Din cărămida arsă bine.

Curaj! Şi când nu poţi în viaţă
Doritul vis să-l împlineşti,
Vezi, poate ai numai o boabă,
Sau două pietre să-l clădeşti.

Iar când trudit-ai pentru Domnul
Şi n-a fost nimeni să-nţeleagă,
Nu te-ntrista, azvârle-n brazdă
Nu doar un bob, ci traista-ntreagă!

Şi când te rogi parcă zadarnic,
Când ochii-n lacrimi ţi-i închizi,
Nu dispera, căci rugăciunea
Îţi cere mii de cărămizi!