text Poezii crestine

Norul

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Ana Haz
Acum, zidită-n nor cu de-amănuntul,
Descopăr Doamne, Soarele din mine,
Cum strălucește întrupat, Cuvântul,
Porunca Ta, ca Astrul să lumine.

Din rădăcini îmi urcă seve brute,
Să întâlnescă-n suflet Raza blândă,
Mă-ncorsetează norul și mă strânge,
Puterea Razelor îmi dă izbândă.

Stau gânduri sfinte pe un ram în floare,
Se leagă-n rod perechi, perechi rubine,
Tu vii s-aduni recolta din ce doare,
Din ce ai zămislit Doamne, în mine.

Un rug e norul, o taină adâncă,
Născut din suspinul apelor de jos,
Așteaptă ne-ndoielnic, o poruncă,
Să ardă ca jertfă de un bun miros.

De-aș întreba pribeagul din pustie,
Ogoarele când seceta e mare,
Mi-ar spune, într-o lacrimă târzie,
Că norul este binecuvântare.

În încercarea ce m-apasă tare,
Aprinzi Stăpâne Soarele în mine
Și-o voi privi ca binecuvântare,
Prin toate numai brațul Tău mă ține.

Amin!

Cele mai recente resurse scrise - Incurajare

Splendori
Plecat să redescopăr adevărulAm poposit la Dumnezeu, în cer.Punea pe ochii mei cu un echerUn fel de țel școlar, ca profesorul.Am cunoscut atingeri fără numărȘi nu erau erate prinse-n cărți.Noblețe, tr... Citeste mai mult >>
Rugăciunea, e putere!
Rugăciunea, e putere!Rugăciunea, e putereEa ne ajută, să trăimPrin ea cerem mângâiere,Când suntem triști, suferim.Din inimă, să se spunăCa Isus, să o primească,Rostită c-o vorbă bunăPe noi, ca să ne z... Citeste mai mult >>
Nu uita de chemarea ta
Nu uita de chemarea taCând ai plecat la drum cu Domnul,Nu ți-a promis un drum ușor.Ți-a pus în suflet o chemare:„Păstorește turma Mea cu dor.”Ți-a pus în mâini nu doar o slujbă,Ci suflete răscumpărate... Citeste mai mult >>
Nu știu…
Nu știu unde m-a duce viațaDar știu finalul ei bălai.Ulciorul va-ntâlni mormântulIar sufletul va merge-n Rai.Nu știu unde m-or duce pașiiCuprinși între un ceas și-un an.Bătători-vor drumuri sterpeDar... Citeste mai mult >>
Între ceartă și aclamații
Omul este o făptură foarte greu de mulțumit:Azi te ceartă, mâine te laudă, azi te‐alungă, mâine te caută;Azi te cheamă, te primește, mâine chiar te fugărește.Schimbător e omu-n toate și ades nefericit... Citeste mai mult >>
Pace sfântă
Pace sfântă și divină,De la Domnul am primit,Cu El sunt în siguranță,Și sunt cel mai fericit.Pe calea-ngustă spre ceruri,Mă conduce Domnul meu,El îmi luminează calea,Mă ajută când mi-e greu.Izvor nese... Citeste mai mult >>
Nu pleca din turmă
Nu pleca din turmăNu zăbovi să vii în ajutorPreaiubit și scump Păstor.Te așteaptă oaia rătăcităÎn spinii lumii încâlcită.De acolo nu are scăparePână nu primește eliberare.Când Păstorul se va înduraPe... Citeste mai mult >>
ISUS- COMOARA VIETII.
ISUS, COMOARA VIETII!Andrada Sighiartau04.01. 2026.dacă n-aş avea credinţace-a fost dată pentru sfințin-aș cunoaște mântuirea,lacrimile ce-s fierbinţi...n-aș cunoaște izbăvirea,sufletul mi-ar fi pierd... Citeste mai mult >>
SA NU PRIVESTI IN JURUL TAU!
Să nu priveşti în jurul tău...Andrada Sighiartău10.01. 2026.Să nu priveşti în jurul tăuSpunând că nu e nimenea cu tine,Căci Dumnezeul tău cel Sfânt,Nu se va depărta de tine.Chiar dacă singur ai rămasI... Citeste mai mult >>
DUMNEZEU NEDESPARTIT-
Dumnezeu nedespărţit-Andrada Sighiartău20.01. 2026Acolo în odăiță Doamne, ai coborât la patul meu...Si ai turnat din nou în mine puterea Ta de Dumnezeu.Ai reumplut a mea fiinţă cu Duhul Tău cel Sfânt,... Citeste mai mult >>