Mi-am aflat identitatea !

Mi- am aflat identitatea

Nu- mi frânge visul,
Nu- mi frânge aripa...
Nu scoate dopul de la cadă,
Nu lăsa apele să se scurgă,
Așa cum anii mei trec
Și nu găsesc nimic strălucitor in ei...

S-au dus...
Și nu se mai întorc,
Așa cum apele odată scurse,
Nu mai pot face cale intoarsă.

Viața se duce...
Și se vede în ofilirea petalei,
Se vede în albul tâmplelor,
Se vede in cărunțimea pașilor pierduți,
Printre umilințe și respingeri.

Anii mei se duc,
Așa cum mi s-a dus copilăria...
Parc-a fost ieri , sau acum două minute...
O copilărie pierdută printre străini.

Străinii iți fură sentimentele,
Inocența, viziunea și echilibrul emoțional.
Cine sunt eu...și de ce?
Încerc să mă descopăr și să- nțeleg: Cine sunt, ce sunt ...și de ce?

În trecerea anilor,
Eu...cea de jos...
Am incercat să-i ridic pe...cei de sus...
Paradoxal...nu?

Aș vrea, ca tot ce am descoperit,
Să fi fost fără durere...
Aș fi vrut să fiu o scoică, care face perle,
Sfredelind firele de nisip și îmbrăcându-le in sidef,
Dar...fără să mă doară...

Durerea m- a forțat
Să continui, să sfredelesc firele de nisip,
Intrate cu duiumul in cochilia sufletului meu...
M- a forțat să transform nisipul supărărilor,
Într- o mulțime de perle.

Înainte de durere, eram săracă...
Dar durerea, mi- a adus o mulțime de perle
Și m- a îmbogățit.

Acum mi- am ințeles identitatea
Și cu ce scop am fost creată:
Am fost creată să devin bogată
Și din bogăția mea , să dau celor ce duc lipsă,
Așa cum eu duceam, până să acumulez comori de perle.

Supărarea pe care o produc nebunii,
Este la fel de grea , ca nisipul mării,
Dar prin ceea ce am fost creată să fiu,
Am din belșug sidef...

Harul lui Dumnezeu,
Pentru a îmbrăca cu el,
Toate situațiile care vin impotriva mea,
Ca să le pot transforma în perle veritabile.

Înainte rătăceam fără identitate,
Dar acum m- am întors acasă,
Acolo unde toți cei de- un neam cu mine,
Poartă la gât... colier de perle...
Colier prețios, ce îi înfrumusețează.

Amin.