text Poezii crestine

MĂRTURIA,ajutor spre Mantuire

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Alexandru-Gabriel Tanase
Un om striga din al lui chin,
Cu ochii plini de greu suspin.
„Doamne, mai poți să mă ridici?
Mai vezi, ca sunt si eu aici?”

Domnul l-a auzit plângând,
I-a fost aproape, rând pe rând.
I-a strâns durerea la pieptu-i greu
Cam face un Părinte pentru fiul Său.

Din dragoste i-a dat alin,
A dat putere sa reziste-n chin.
A atins trupul obosit,
Și omul s-a însănătoșit.

Cu lacrimi multe a mulțumit,
Că Domnul iar l-a izbăvit.
Dar, după vreme, încetisor
S-a stins și glasul lui domol

Nu mai spunea ca Dumnezeu
I-a fost scăpare in al sau greu.
Nu mai vorbea de mâna Sa,
Ce viață nouă îi dădea.

Dar spune-mi, frate, dacă taci,
Cum vor afla ceilalți ce faci?
Cum va veni cel apăsat,
La Domnul care te-a salvat?

Poate o mamă plânge greu,
Și nu vede pe Dumnezeu.
Poate un tată este frânt,
Și nu mai vede un drum demult

Poate bolnavul stă și plânge,
Iar inima-i încet se stinge.
Dar dacă aude ce-ai primit,
Va spune: „Domnul n-a sfârșit!”

O mărturie spusă drept
Aprinde un suflet, si inima in piept
Ridică omul căzut jos
Și-l duce iara spre Hristos.

Biserica se întărește,
Când fiecare povestește
Ce mari lucruri Dumnezeu
A făcut în dreptul său.

Credința iarăși prinde glas,
Speranța reinvie in acel ceas.
Căci Dumnezeu e neschimbat, !
Și azi lucrează neîncetat!

Nu ține darul doar în tine,
Mai sunt și alții ce nus bine.
Ce Domnul ție ți-a făcut,
Poate da viață unui suflet mut.

Ridică glasul și vestește,
Pe Domnul tău Îl preamărește.
Că cine spune ce-a primit,
Vesteste cât e de iubit.

Cuvântul Sfânt ne îndeamnă-așa:
Să spunem ce-am primit cândva.
Să audă cei cu suflet frânt,
Și să privească spre Cel Sfânt.

Mărturia nu e doar cuvânt,
Ci o speranta pentru cel înfrânt.
Prin ea credința reinfloreste,
Iar inima spre Domnul crește.

Biruința nu se ține-ascunsă,
Nici candela de obroc acoperita
Lumina trebuie să strălucească tot mereu,
Ca toți să-L vada clar pe Dumnezeu.

Spune minunea ce-ai primit în dar,
Nu o ascunde, spune-o iar și iar.
Că mulți vor auzi și vor privi,
Si Marturia-ți, ajutor in Mantuirea lor va fi.

Cele mai recente resurse scrise - Incurajare

VORBEȘTE CU DUMNEZEU!
VORBEȘTE CU DUMNEZEU!Când vălul des al întristării se-așterne peste cortul tău,Atunci la tronul îndurării, zdrobit din pricina-ntristării,Tu să vorbești cu Dumnezeu.Când sufletul ți-e ars de doruri ca... Citeste mai mult >>
DE CE-S CUPRINS DE TEAMĂ?
DE CE-S CUPRINS DE TEAMĂ?De ce-s cuprins de teamă, de grijuri, de probleme,Când Tu-mi spui: „Nu te teme!”?De ce totuși mă tem și-n inima mea gem?De ce-s cuprins de teamă?De ce vin nori și ceață pe-al... Citeste mai mult >>
Imént tudom
Imént tudomImént én tudom, Jézus a keresztenKifizette életemnek az árát.Ő szenvedett halált helyettem,Kaptam mentesnek a feltámadását.Jézus nyújtott gyógyító kezet,Mérhetetlen szeretettel hozzám.Lemost... Citeste mai mult >>
Daniel în groapa cu leii
Daniel în groapa cu leii1Într-un regat puternic și mare,Trăia Daniel, om credincios,Cu inimă curată înainteaLui Dumnezeu cel glorios.2El slujea împăratului cu cinste,Era înțelept și drept mereu,Iar pe... Citeste mai mult >>
David și Goliat
David și Goliat1Pe dealurile din Betleem,Un tânăr își păzea turma,Cântând încet spre Dumnezeu,În timp ce se lăsa amurgul.2David era doar un păstor,Cu mâna aspră de la oi,Dar avea credință în sufletȘi... Citeste mai mult >>
Cetatea din Nisip
Cetatea din nisip1Sub soarele arzând din zare,Un călător mergea prin pustiu,Cu Biblia prinsă la cingătoareȘi cu un cântec în suflet viu.2De multe zile rătăcisePrintre dune și stânci pustii,Dar nu se t... Citeste mai mult >>
Cetatea de dincolo de munți
Cetatea de dincolo de munți1Se spune că dincolo de munți,Departe de orice cărare,Se afla o cetate ascunsă,Strălucind ca o lumină mare.2Un tânăr auzise povesteaDe la un bătrân credincios:„Nu aurul este... Citeste mai mult >>
Prin deșert spre izvor
Prin deșert spre izvor1Sub soarele aprins din zare,Un om porni printr-un pustiu,Cu-o traistă mică pe-a sa umărȘi-un dor de Dumnezeu, mereu viu.2Nisipul îi ardea picioarele,Iar vântul ridica furtuni,Da... Citeste mai mult >>
Corabia Credinței
Corabia credinței1Pe-un țărm pustiu, într-o dimineață,Un tânăr privea marea-n zare,Cu o corabie veche înainteȘi-o chemare venită din depărtare.2„Ridică pânza și pornește,Nu te teme de valul cel greu;C... Citeste mai mult >>
Drumul prin valea întunericului
Drumul prin valea întunericului1Când luna se ascunse-n nori,Un călător porni la drum,Cu pașii grei printr-o pădureȘi cu o torță fără fum.2În mâna dreaptă ținea Biblia,La piept o cruce de argint,Iar pe... Citeste mai mult >>