Marea nopții

Prin oceanul cald de noapte
Luna - peștișor de-argint
Luminează vise, șoapte,
Unduirile de vânt.

Se ascund subit ecouri
În adâncul amorțit,
Printre spumele de nouri
Ea plutește negrăbit.

Atingând fundul de mare
Cu-aripioarele ușor
Argintează armăsarii
Inorogi lângă izvor.

Peste picurări de curcă
Trece moale și duios,
Cerbi cu coarne-n ea se-ncurcă
Purtând pasul mătăsos.

Tot prinzând căderi de stele
Se-oglindește ca un sfinx
În priviri de cucuvele
Ori în ochi vrăjmași de linx.

Când se leagănă lucie
Pe oftările de grâu,
Joacă precum și copiii
În sclipirea de pârâu.

Unde bezna-nchide sacul
Se ițește ea încet
Și aude liliacul
Cu parfumul violet.

Încărcată în poveste
Strânsă de prin flori din mers
Bate raze în ferestre
Să ne cheme traiu-n vers.

Dar auzul nu pătrunde
Moi, cuvintele de vis,
Undeva doar javre surde
Urlă după paradis.

Ies afară și în Lună
Somnu-n mine n-are har
Și poveștile se-adună
În palmă-mi ghicind un dar.

Vrând cu basmul să-mi rostească
Din cuvântul cristalin
Blânda noapte românească
Mă găsi pe plai străin.

Parcă-atât de mult îmi zice,
Parcă nu spune nimic
Sufletului meu în spice
Toată viața venetic.

Și mi-i trist, și bucurie,
Și mi-i dor, și liber sunt...
Ce-ai venit, melancolie,
În oftatul meu cărunt?

Bătui după libertate
Drumuri, bineînțeles,
Doar găsind singurătate
Și poftiri de interes.

Iar temându-mă de mâine
Singur sclav și singur domn,
Basmul nopților române
Spuneam vremii de nesomn.

Plângea-n mine cucuveaua,
Scheunam ca un cățel
Când își pufăia luleaua
Timpu-n tihna-i de oțel.

Învățat cu zeci de patrii
Nedeprins a sta în vid
Traiul meu din șatre-n șatre
Își dorea vatră cu zid.

Și doar noaptea, Luna clară
În cuvinte românești
Mi-aducea ca vești din Țară
Doine blonde și povești...

Lună dragă, știi prea bine
Ce prieten bun ți-am fost
Și când nu aveai lumine,
Și când nu aveam un rost.

Mulțumesc că în uitare
Nu m-ai dat până acum
C-obositele-mi picioare
Tot măsoară-al sorții drum.

Calea Vieții doar mă cheamă -
Azi nu fug cu golu-n nopți,
Da, n-am tată și n-am mamă,
N-am prieteni-patrioți,

Dar am sensul Vieții mele
Și împrăștiat azi nu-s:
Nu mai umblu după stele
Căci sunt robul lui Isus.

Lângă crucea Căpățânei
Imploram și eu sfârșit
Să nu mai ajung în mâine
Dumnezeul răstignit.

Crucea-mbrățișam cu sete
Înjosit de înjosiri
Cu-o străinătate-n spete
Sfârtecat de aboliri.

Până mă trezii de-odată
Din oftatul meu cel trist
Cuprinzând cu viața toată
Eu picioarele lui Crist...

Undeva bourii pleacă
Stele prin poieni păscând,
Bate cineva o toacă
Sau se zbate apa-n grind,

Luna singură străpunge
Valul nopții busuioc...
Vremea vine, vremea fuge -
Eu am Viață și am loc.