text Poezii crestine

Mă însoțești oriunde-aș fi...

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: George Cornici
ORIUNDE-AȘ FI...

Oriunde-aș fi mă însoțești
Îmi dai pe drum orientare
Să merg spre zările cerești
Cu bucurie și cântare.

Prezența Ta îmi este far
Când neguri vin să mă inunde
Găsesc cărarea spre altar
Lumina vieții mă pătrunde.

Oriunde-aș fi: prin văi, prin munți
Motive nu-s să-mi fie frică
Peste prăpăstii Tu-mi faci punți
Sporești puterea ce-a fost mică.

Mă poartă pașii prin deșert
Ce, parcă, nu se mai termină
Dar paza Ta e lucru cert
Privirea-Ți dulce mă alină.

Când mă învăluie-ncercări
Tu nu mă lași în întristare
Ci mă inunzi cu sfinte stări
O, Fiu preasfânt ce-aduci scăpare.

Cuptorul? Știu că mă așteaptă
Să trec prin foc, la test să trec
În orice loc mai urc o treaptă
Spre Paradis, nu spre eșec.

Departe de cei dragi de-acasă
Singur nu sunt. Nu! Niciodat’!
Chiar greutatea care-apasă
Minune! S-a mai ușurat.

Mă însoțești oriunde-aș fi
În lumea legilor precare
Că ești cu mine zi de zi
Ți-aduc, Isuse, adorare.

George Cornici/6 Ianuarie, 2019

Cele mai recente resurse scrise - Incurajare

Splendori
Plecat să redescopăr adevărulAm poposit la Dumnezeu, în cer.Punea pe ochii mei cu un echerUn fel de țel școlar, ca profesorul.Am cunoscut atingeri fără numărȘi nu erau erate prinse-n cărți.Noblețe, tr... Citeste mai mult >>
Rugăciunea, e putere!
Rugăciunea, e putere!Rugăciunea, e putereEa ne ajută, să trăimPrin ea cerem mângâiere,Când suntem triști, suferim.Din inimă, să se spunăCa Isus, să o primească,Rostită c-o vorbă bunăPe noi, ca să ne z... Citeste mai mult >>
Nu uita de chemarea ta
Nu uita de chemarea taCând ai plecat la drum cu Domnul,Nu ți-a promis un drum ușor.Ți-a pus în suflet o chemare:„Păstorește turma Mea cu dor.”Ți-a pus în mâini nu doar o slujbă,Ci suflete răscumpărate... Citeste mai mult >>
Nu știu…
Nu știu unde m-a duce viațaDar știu finalul ei bălai.Ulciorul va-ntâlni mormântulIar sufletul va merge-n Rai.Nu știu unde m-or duce pașiiCuprinși între un ceas și-un an.Bătători-vor drumuri sterpeDar... Citeste mai mult >>
Între ceartă și aclamații
Omul este o făptură foarte greu de mulțumit:Azi te ceartă, mâine te laudă, azi te‐alungă, mâine te caută;Azi te cheamă, te primește, mâine chiar te fugărește.Schimbător e omu-n toate și ades nefericit... Citeste mai mult >>
Pace sfântă
Pace sfântă și divină,De la Domnul am primit,Cu El sunt în siguranță,Și sunt cel mai fericit.Pe calea-ngustă spre ceruri,Mă conduce Domnul meu,El îmi luminează calea,Mă ajută când mi-e greu.Izvor nese... Citeste mai mult >>
Nu pleca din turmă
Nu pleca din turmăNu zăbovi să vii în ajutorPreaiubit și scump Păstor.Te așteaptă oaia rătăcităÎn spinii lumii încâlcită.De acolo nu are scăparePână nu primește eliberare.Când Păstorul se va înduraPe... Citeste mai mult >>
ISUS- COMOARA VIETII.
ISUS, COMOARA VIETII!Andrada Sighiartau04.01. 2026.dacă n-aş avea credinţace-a fost dată pentru sfințin-aș cunoaște mântuirea,lacrimile ce-s fierbinţi...n-aș cunoaște izbăvirea,sufletul mi-ar fi pierd... Citeste mai mult >>
SA NU PRIVESTI IN JURUL TAU!
Să nu priveşti în jurul tău...Andrada Sighiartău10.01. 2026.Să nu priveşti în jurul tăuSpunând că nu e nimenea cu tine,Căci Dumnezeul tău cel Sfânt,Nu se va depărta de tine.Chiar dacă singur ai rămasI... Citeste mai mult >>
DUMNEZEU NEDESPARTIT-
Dumnezeu nedespărţit-Andrada Sighiartău20.01. 2026Acolo în odăiță Doamne, ai coborât la patul meu...Si ai turnat din nou în mine puterea Ta de Dumnezeu.Ai reumplut a mea fiinţă cu Duhul Tău cel Sfânt,... Citeste mai mult >>