M-ai dus cu Tine, Doamne

M-ai dus cu Tine, Doamne, pe-al Dragostei zenit,
Să-nvăț cum să-i iubesc pe cei ce m-au urât,
Te învelea în torțe, aura divină
Și-n toată strălucirea, erai Cea mai Lumină,
Era o frumusețe cum nu am văzut jos,
În frumusețea toată, erai Cel mai frumos.

M-ai dus cu Tine, Doamne, pe-al milei apogeu,
De-acolo, bunătatea-Ți reverși Viu Domnul meu,
Căci zorile se nasc sub binecuvântare,
Când Îți deschizi izvorul de milă și-ndurare,
Prin ochii Tăi ca para îmi fac privirea roată
Și văd zăcând în beznă o uriașă gloată.

M-ai dus cu Tine, Doamne, -n vârful unui munte
Și mi-ai dat o cruce, așa cum nu sunt multe,
Mi-ai răbdat durerea, mi-ai suspinat suspinul
Și mi-ai băut paharul amar cum e veninul,
Apoi mi-ai murit moartea și iar m-ai înviat
Ca să trăiesc prin Tine, Viu cu adevărat.

M-ai dus cu Tine, Doamne, pe-a încercării culme
Să preamăresc din of-uri al Tău glorios Nume,
Iar geamătul să-mi fie un imn de închinare
Și lacrimile toate podoabe, -n sărbătoare,
În rugăciuni fierbinți, să Te cunosc mai bine
Și să le las pe toate, pe toate, pentru Tine.

M-ai ridicat pe brațe, luându-mă din vale,
Am trecut cu Tine prin poarta Jertfei Tale
Și am văzut un Rug aprins, ne mistuind,
Se revărsa în flăcări, curgând în susur blând
Și valuri de scântei mi-au fost Iordan vital,
M-ai botezat Isuse, om nou m-ai scos la mal.

M-ai înălțat cu Tine în Apele de Sus,
Acolo-n armonia, în pacea Ta Isus,
Într-o dimensiune ce nu cunoaște nor,
Acolo mă închin, Te laud, Te ador
Și îmi aprind altarul cu focul din Calvar
Să nu Îți uit durerea, să-Ți mulțumesc de Har.

Sub aripile Tale mă simt atât de bine
Că nu mi-aș mai dori să plec de lângă Tine,
Tu îmi ești Iubirea, îmi eşti un tot în toate,
În Tine-i desfătarea, Viața fără moarte,
O clipă mai port crucea de încercare grea
Și vine izbăvirea, Împărăția Ta.

Amin!