Lupta firii

Lupta firii

Doamne, știi ce mult îmi place
Să Îți fiu de ajutor
Și încolo și încoace
Să spun de Tine tuturor.

Îmi place să fac totul bine
Cu mine să Te mândrești,
Ca să fii mândru de mine
Că n-am plăcerile lumești.

Dar parcă îmi place doar ideea.
E așa greu să-nfăptuiesc. .
Chiar de rău-mi fură voia
Să fac bine - Iată ce-mi doresc.

Niciodată nu îmi iese
Așa cum vreau și văd la alții.
Toți trăiesc într-o poveste,
Eu am fost uitat pe margini.

Deși dorința-n mine crește
Nu pot să aduc și fapta.
Rămâne-o inima care tânjește,
Dar totul pare a fi degeaba.

Îmi merge bine un timp, o clipă,
După iară mă răcesc.
C-atunci când văd într-o oglindă,
Apoi uit tot ce privesc.

Vreau să mă ridic de aici
Că altfel o să-nnebunesc!
În mintea mea sunt multe frici,
Gânduri care mă rănesc.

Am impresia că totu-i greșit,
Că nimic nu-mi iese bine,
Adesea cred că m-ai și părăsit
Și că ai uitat de mine.

Îmi doresc să stau mai mult
Cu Tine, în prezența Ta,
În rugăciune și-n Cuvânt
Dar nu mă pot vindeca.

În urma oricărui lucru
Pe care-l fac, chiar neînsemnat,
Apare-un gând aspru și sumbru,
Că prin acest Te-am supărat

Și Te simt din nou, acolo sus,
Unde eu nu pot ajunge,
Rămânând cu sufletul distrus
Căci ai urcat pe acel munte

Care Te duce departe
Și care nu mă mai lasă
S-alerg în ale Tale brațe,
Să mă simt din nou acasă.

Rugăciunea mi se pare
Ca o oră de cerșit
În care-Ți spun a mea ardoare...
Și repede mă mai ridic.

Imi pare rău, așa, de-odată
Că eu Ție doar Îți cer,
Că n-am făcut chiar niciodată
Ceea ce și Tu îmi ceri.

Și totuși vin iarăși la Tine.
În altă parte nu găsesc
Putere să mă facă bine
Și-un glas sfânt, dumnezeiesc.

Mă întorc parcă târând
Acest trup des obosit,
Cu un suflet slab, plăpând,
Care mult s-a mai trudit.

Căci mintea mi-e chinuită
De gânduri grele, fel de fel,
Care, în orișice minută,
Îmi mută ochii de la cer

Spre griji alese cu ochi stricți,
Menite să-mi ia fericirea,
Mie și celorlalți de Tin' iubiți
Întunecându-ne privirea,

Iar când văd că nu-i lumină,
Și speranța n-o găsesc,
Caut mila Ta divină...
Și-Ți mulțumesc că o primesc.

Mulțumesc că-mi dai lumină
Și astfel mă încurajezi
Sfătuindu-mă în taină, , De Mine să nu te pierzi!"

Și-n acest fel, prin minune,
Viața-mi prinde iar culoare.
Îmi arăți că sunt chiar bune
Fapte-mi date la pierzare.

Îmi redai din nou puterea
Să mă ridic, să-naintez,
Cu promisiunea neschimbată, , Eu n-am să te părăsesc!"

Să mă ierți, Tu, Domnul meu,
Că iarăși m-am lăsat trimis
În întunericul prea greu,
Uitând cuvântul ce mi-ai zis.

Iartă-mă, Isuse scump,
Că nici acum n-am fost în stare,
Ținându-mă de Tine strâns,
Ochii să-i țintesc în zare,

Să îmi amintesc de Tine,
De sacrificiul cel gătat,
Când, murind Tu pentru mine,
Dragostea Ți-ai arătat.

Dragoste-n care și-acum
Mă primești din nou cu drag.
Chiar de-am rătăcit pe drum,
Iată, mă aștepți în prag.

Mulțumesc, Tată ceresc,
Că, uite, iar m-ai ajutat,
Mi-ai spus caldul, , Te iubesc!"
Și-un loc în casă Tu mi-ai dat.

Amin!