text Poezii crestine

Lecții învățate

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Emilia Dana Dinescu

Doamne, lecții am primit
Prin doamna ce-am întâlnit,
Ai vrut să o întâlnesc
Lecția să o primesc,
Să nu fiu defel ursuza
Căci nu am, Doamne o scuză,
Să nu fiu cicălitoare
Să fiu Doamne, ascultătoare
Să nu fiu o plângăcioasă
Fiindcă viața e frumoasă,
Nu am dreptul să cartesc
Decât să îți mulțumesc.
Doamna vrea casa curată
Căci doar este cizelată
Nu vrea nimeni sa-ntineze
Sau parchetul să-i pateze.
Tu vrei Doamne, să film sfinți
S-avem grijă de părinți
Căci ei pe noi ne-au crescut
Si curat noi n-am făcut.
Chiar dacă scapă o cană
Pe parchet, nu este o rană
Mâna aceea tremurândă
Este acum tare plăpândă
Se teme să calce-n casă
Fiindcă este prea frumoasă
Si parcă este fricoasă
Să nu strice a sa casă.
Dificilă e in toate
Fiindcă sfântă se socoate
Si fiindcă e la dietă
Si ține la siluetă
Să gătească nici nu vrea
Pentru mămicuța sa.
E puțin mai dificilă
Fiindcă a rămas copilă
Ea nu s-a maturizat
Singură s-a răsfățat
Vrea să-i fie împlinită
Viața ei cea liniștită.
*********
Te rog, Doamne să m-ajuți
Să pot să-i ajut pe mulți
Să-mi dai Doamne, înțelepciune
Să vorbesc cum vrei anume
Să nu critic, să-ntăresc
Să ridic fără să jignesc
Să spun ceea ce gândesc
Dar cu vorbe de la Tine
Căci de vorbesc de la mine
Sigur vorba nu ridică
Ci mai mult chiar, poate strica.
Emilia Dinescu

Cele mai recente resurse scrise - Incurajare

VORBEȘTE CU DUMNEZEU!
VORBEȘTE CU DUMNEZEU!Când vălul des al întristării se-așterne peste cortul tău,Atunci la tronul îndurării, zdrobit din pricina-ntristării,Tu să vorbești cu Dumnezeu.Când sufletul ți-e ars de doruri ca... Citeste mai mult >>
DE CE-S CUPRINS DE TEAMĂ?
DE CE-S CUPRINS DE TEAMĂ?De ce-s cuprins de teamă, de grijuri, de probleme,Când Tu-mi spui: „Nu te teme!”?De ce totuși mă tem și-n inima mea gem?De ce-s cuprins de teamă?De ce vin nori și ceață pe-al... Citeste mai mult >>
Imént tudom
Imént tudomImént én tudom, Jézus a keresztenKifizette életemnek az árát.Ő szenvedett halált helyettem,Kaptam mentesnek a feltámadását.Jézus nyújtott gyógyító kezet,Mérhetetlen szeretettel hozzám.Lemost... Citeste mai mult >>
Daniel în groapa cu leii
Daniel în groapa cu leii1Într-un regat puternic și mare,Trăia Daniel, om credincios,Cu inimă curată înainteaLui Dumnezeu cel glorios.2El slujea împăratului cu cinste,Era înțelept și drept mereu,Iar pe... Citeste mai mult >>
David și Goliat
David și Goliat1Pe dealurile din Betleem,Un tânăr își păzea turma,Cântând încet spre Dumnezeu,În timp ce se lăsa amurgul.2David era doar un păstor,Cu mâna aspră de la oi,Dar avea credință în sufletȘi... Citeste mai mult >>
Cetatea din Nisip
Cetatea din nisip1Sub soarele arzând din zare,Un călător mergea prin pustiu,Cu Biblia prinsă la cingătoareȘi cu un cântec în suflet viu.2De multe zile rătăcisePrintre dune și stânci pustii,Dar nu se t... Citeste mai mult >>
Cetatea de dincolo de munți
Cetatea de dincolo de munți1Se spune că dincolo de munți,Departe de orice cărare,Se afla o cetate ascunsă,Strălucind ca o lumină mare.2Un tânăr auzise povesteaDe la un bătrân credincios:„Nu aurul este... Citeste mai mult >>
Prin deșert spre izvor
Prin deșert spre izvor1Sub soarele aprins din zare,Un om porni printr-un pustiu,Cu-o traistă mică pe-a sa umărȘi-un dor de Dumnezeu, mereu viu.2Nisipul îi ardea picioarele,Iar vântul ridica furtuni,Da... Citeste mai mult >>
Corabia Credinței
Corabia credinței1Pe-un țărm pustiu, într-o dimineață,Un tânăr privea marea-n zare,Cu o corabie veche înainteȘi-o chemare venită din depărtare.2„Ridică pânza și pornește,Nu te teme de valul cel greu;C... Citeste mai mult >>
Drumul prin valea întunericului
Drumul prin valea întunericului1Când luna se ascunse-n nori,Un călător porni la drum,Cu pașii grei printr-o pădureȘi cu o torță fără fum.2În mâna dreaptă ținea Biblia,La piept o cruce de argint,Iar pe... Citeste mai mult >>