text Poezii crestine

La cer mă așteaptă o cunună!

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
La cer mă așteaptă o cunună!


Cu frații mei azi, împreună
La părtășie eu voi fii
Căci mă așteaptă o cunună
De la Hristos, o voi primi

Voi fi atât de fericit
În prejma Lui, când voi ajunge
Și plin de pace liniștit
Iar ochii mei nu vor mai plânge.

Ne-am strâns cu toți în adunare
Pe Domnul nostru să-L slăvim
Să cerem milă și îndurare
În dragostea Lui, să trăim!

E bucurie mare, sfântă
Când Domnului, noi ne rugăm
Se aud în ceruri, îngeri cântă
Cu toții noi să-L preamărim,

Pe Acel care ne-a câștigat
Prin moartea Sa, prin chinul Său
Pe Domnul cel adevărat
Care va dăinui, mereu

Din pâine toți de înfruptăm
E trupul care s-a jertfit,
Și rodul viței să îl bem
E sângele curat și sfânt

A stat pe cruce și-a învins
Cu moartea, aprig s-a bătut
Iubirea Lui nu a apus
Salvarea noastră, s-a făcut

Căci fără Domnul ce-ar fi fost
Prin focul cel rău, arzător?
Am fi umblat fără de rost
Și n-ar fi fost deloc ușor.

La părtășie, toți să fim
Așa cum Biblia ne spune,
Să credem și să ne unim
Să facem numai fapte bune,

Mândria Domnului să fim
Prin dragostea ce i-o purtăm
La ceruri sus să Îl slăvim
Și lângă Tronul Lui să stăm.

Amin

Câmpia Turzii, 19 martie 2023

Cele mai recente resurse scrise - Incurajare

VORBEȘTE CU DUMNEZEU!
VORBEȘTE CU DUMNEZEU!Când vălul des al întristării se-așterne peste cortul tău,Atunci la tronul îndurării, zdrobit din pricina-ntristării,Tu să vorbești cu Dumnezeu.Când sufletul ți-e ars de doruri ca... Citeste mai mult >>
DE CE-S CUPRINS DE TEAMĂ?
DE CE-S CUPRINS DE TEAMĂ?De ce-s cuprins de teamă, de grijuri, de probleme,Când Tu-mi spui: „Nu te teme!”?De ce totuși mă tem și-n inima mea gem?De ce-s cuprins de teamă?De ce vin nori și ceață pe-al... Citeste mai mult >>
Imént tudom
Imént tudomImént én tudom, Jézus a keresztenKifizette életemnek az árát.Ő szenvedett halált helyettem,Kaptam mentesnek a feltámadását.Jézus nyújtott gyógyító kezet,Mérhetetlen szeretettel hozzám.Lemost... Citeste mai mult >>
Daniel în groapa cu leii
Daniel în groapa cu leii1Într-un regat puternic și mare,Trăia Daniel, om credincios,Cu inimă curată înainteaLui Dumnezeu cel glorios.2El slujea împăratului cu cinste,Era înțelept și drept mereu,Iar pe... Citeste mai mult >>
David și Goliat
David și Goliat1Pe dealurile din Betleem,Un tânăr își păzea turma,Cântând încet spre Dumnezeu,În timp ce se lăsa amurgul.2David era doar un păstor,Cu mâna aspră de la oi,Dar avea credință în sufletȘi... Citeste mai mult >>
Cetatea din Nisip
Cetatea din nisip1Sub soarele arzând din zare,Un călător mergea prin pustiu,Cu Biblia prinsă la cingătoareȘi cu un cântec în suflet viu.2De multe zile rătăcisePrintre dune și stânci pustii,Dar nu se t... Citeste mai mult >>
Cetatea de dincolo de munți
Cetatea de dincolo de munți1Se spune că dincolo de munți,Departe de orice cărare,Se afla o cetate ascunsă,Strălucind ca o lumină mare.2Un tânăr auzise povesteaDe la un bătrân credincios:„Nu aurul este... Citeste mai mult >>
Prin deșert spre izvor
Prin deșert spre izvor1Sub soarele aprins din zare,Un om porni printr-un pustiu,Cu-o traistă mică pe-a sa umărȘi-un dor de Dumnezeu, mereu viu.2Nisipul îi ardea picioarele,Iar vântul ridica furtuni,Da... Citeste mai mult >>
Corabia Credinței
Corabia credinței1Pe-un țărm pustiu, într-o dimineață,Un tânăr privea marea-n zare,Cu o corabie veche înainteȘi-o chemare venită din depărtare.2„Ridică pânza și pornește,Nu te teme de valul cel greu;C... Citeste mai mult >>
Drumul prin valea întunericului
Drumul prin valea întunericului1Când luna se ascunse-n nori,Un călător porni la drum,Cu pașii grei printr-o pădureȘi cu o torță fără fum.2În mâna dreaptă ținea Biblia,La piept o cruce de argint,Iar pe... Citeste mai mult >>