Jertfă în tăcere

Filipeni 4:6

Nu mă voi pleca sub jugul fricii,
Nici sub umbra nopții de amar;
Căci prinosul rugii, plin de spice,
Arde-n zori cu foc pe-al Tău altar.

Valuri mari lovesc barca de stâncă,
Dar cârmaciul e Isus Hristos;
În plăcuta ocrotire, sfântă,
Îmi găsesc odihna cu prisos.

Grijile, ca fiare nevăzute,
Îmi pândesc cărarea spre liman;
Însă mâinile-Ți ce-au fost străpunse
Le zdrobesc, și-mi fac poteci de har.

O, cum curge pacea ta cerească,
Peste minte, peste gând stingher;
Ca un fluviu blând, ce-aduce viață,
Și mă-mbracă în veșmânt de cer.

Nu mă-ntreb de pâine ori de apă,
Nici de ziua ce-o să vină iar,
Tu ești Stânca sfântă ce mă scapă,
Ești izvor, ești scut, și ești altar.

Astfel, Doamne, las în mâna-Ți dreaptă
Tot ce port în vasul meu de lut;
Și în cânt, ființa mea se-adapă,
Mulțumesc, mă-nchin, și-aștept tăcut.

Dany Căpătan