text Poezii crestine

Isus potolește furtuna

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Tecar Augustin
Isus potolește furtuna
Și vântul și valul ce spumegă întruna.
Când norii se-adună, când fulgerul tună,
Isus este gata în ajutor să vină.

Ca-n noaptea întunecată și târzie,
Când peste învolburata apelor mânie
Suflând năprasnic uraganul,
S-a arătat Isus Nazarineanul.

Ucenicii cu frică și mirare,
Înspăimântați de-aceea arătare
Stăteau nedumeriți privind pe Învățătorul
Ce înainta pe mare înfruntând tot valul.

Și-n fața Lui supuse de minune,
Se domoleau furtunile nebune
Primind supuse sfânta Lui mustrare
Și firea-ntreagă avea o înviorare.

Salva corabia prinsă în vâltoare,
Din nou pe linia plutitoare,
Lin păsările-și continuau zborul,
Pescarii veseli priveau malul.

Și-n timp ce fața-i zâmbitoare
Trezea în inimi sfântă înviorare,
Era învăluită-n sfântă aureolă,
Albastra cerului cupolă.

Cu mii de stele luminând decorul,
Venea pe ape chiar Mântuitorul,
Se apropia mai tare, tot mai tare,
Aducând cu sine liniște pe mare.

Sunt marinar firav al vremii noastre,
Sătul de vifor și dezastre,
Mi-e vasul slab și aplecat catargul,
Dar sufletu-mi dorește largul.

Te rog dă-mi biruință-n încercare.
Tu cel ce ești bogat în îndurare
Vei întări prin Duhul o credință tare
În bietul suflet chinuit de îngrijorare.

Când negura-ți stăruie-n cale
Făcându-te plin de îngrijorare,
Isus potolește tot valul,
Fii tare încrezător în Domnul.

Tu mergi înainte, plutește pe ape,
Că Domnul putut-a să scape
Poporul Israel de oștirea păgână,
Trecându-l prin apă.

Când val de necaz
Coboară-n talaz
Și parcă acoperă totul,
Tu cheamă în ajutor pe Domnul.

Căci pe mare și uscat,
Cât ai merge-n lung și-n lat
Nu e vifor sau furtună,
Nu e val să se opună,

Celui ce-a creat pământul,
Meșterul, Preasfântul,
Celui care-a pus hotare
Apelor din mare.
El era Cuvântul.

Când val de-ncercare
Se-nalță din mare
Tu stai liniștit,
Salvarea-i prin harul slăvit.

Când gându-i bătut de vânt și furtună
Și valuri de pofte se-nalță, se adună,
Cu Isus, prin Isus, prin credință,
Se spulberă toate și mergi înainte spre biruință.

Că Isus potolește și marea,
Dar vrea ca să-ți schimbe și starea,
Să poți înțelege-n lumină
Că-i gata, e aproape să vină.

Când valul se-nfoaie și rupe bucăți
Din scutul credinței ce tu îl arăți,
Atunci tu ai nevoie, să nu cazi răpus,
De scutul cel tare ce este Isus.

Furtuna se-ntinde pe marea vieții
Și-nvăluie-n groază întunericul nopții.
Și negură-i totul, Iar frica-i imboldul
Ce biruie în grabă... omul.

Dar cei ce trăiesc prin Hristos în lumină
Nu se-nspăimântă când vine-o furtună,
Ei știu că și acuma și oricând în Isus,
Furtuna și valul oricât e de mare... e-nvins.

Spre Tine rugă îndreptăm și dorul
Cel ce închizi în adâncimi vulcanul
Și întinzându-ți mâinile amândouă
Spui lumilor cuvântul: Pace vouă.

Ajută-ne ca să plutim și noi
Pe ape prin credință,
Să nu ne oprească vreun șuvoi
Și să ajungem la biruință.
Amin.

Cele mai recente resurse scrise - Incurajare

VORBEȘTE CU DUMNEZEU!
VORBEȘTE CU DUMNEZEU!Când vălul des al întristării se-așterne peste cortul tău,Atunci la tronul îndurării, zdrobit din pricina-ntristării,Tu să vorbești cu Dumnezeu.Când sufletul ți-e ars de doruri ca... Citeste mai mult >>
DE CE-S CUPRINS DE TEAMĂ?
DE CE-S CUPRINS DE TEAMĂ?De ce-s cuprins de teamă, de grijuri, de probleme,Când Tu-mi spui: „Nu te teme!”?De ce totuși mă tem și-n inima mea gem?De ce-s cuprins de teamă?De ce vin nori și ceață pe-al... Citeste mai mult >>
Imént tudom
Imént tudomImént én tudom, Jézus a keresztenKifizette életemnek az árát.Ő szenvedett halált helyettem,Kaptam mentesnek a feltámadását.Jézus nyújtott gyógyító kezet,Mérhetetlen szeretettel hozzám.Lemost... Citeste mai mult >>
Daniel în groapa cu leii
Daniel în groapa cu leii1Într-un regat puternic și mare,Trăia Daniel, om credincios,Cu inimă curată înainteaLui Dumnezeu cel glorios.2El slujea împăratului cu cinste,Era înțelept și drept mereu,Iar pe... Citeste mai mult >>
David și Goliat
David și Goliat1Pe dealurile din Betleem,Un tânăr își păzea turma,Cântând încet spre Dumnezeu,În timp ce se lăsa amurgul.2David era doar un păstor,Cu mâna aspră de la oi,Dar avea credință în sufletȘi... Citeste mai mult >>
Cetatea din Nisip
Cetatea din nisip1Sub soarele arzând din zare,Un călător mergea prin pustiu,Cu Biblia prinsă la cingătoareȘi cu un cântec în suflet viu.2De multe zile rătăcisePrintre dune și stânci pustii,Dar nu se t... Citeste mai mult >>
Cetatea de dincolo de munți
Cetatea de dincolo de munți1Se spune că dincolo de munți,Departe de orice cărare,Se afla o cetate ascunsă,Strălucind ca o lumină mare.2Un tânăr auzise povesteaDe la un bătrân credincios:„Nu aurul este... Citeste mai mult >>
Prin deșert spre izvor
Prin deșert spre izvor1Sub soarele aprins din zare,Un om porni printr-un pustiu,Cu-o traistă mică pe-a sa umărȘi-un dor de Dumnezeu, mereu viu.2Nisipul îi ardea picioarele,Iar vântul ridica furtuni,Da... Citeste mai mult >>
Corabia Credinței
Corabia credinței1Pe-un țărm pustiu, într-o dimineață,Un tânăr privea marea-n zare,Cu o corabie veche înainteȘi-o chemare venită din depărtare.2„Ridică pânza și pornește,Nu te teme de valul cel greu;C... Citeste mai mult >>
Drumul prin valea întunericului
Drumul prin valea întunericului1Când luna se ascunse-n nori,Un călător porni la drum,Cu pașii grei printr-o pădureȘi cu o torță fără fum.2În mâna dreaptă ținea Biblia,La piept o cruce de argint,Iar pe... Citeste mai mult >>