text Poezii crestine

Înspre Emaus

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Flavius Laurian Duverna
Înspre Emaus

Cu povara grea a întristării
Şi-amarului ascuns în suflet
În urma sfântului răsunet,
Isuse, spre-amurgu-nserării,
Călăuzeşte, al meu umblet!

Căci la Emaus vreau s-ajung,
Să duc prea sfânta bucurie
Şi-un strop sfânt de veselie,
La cei care cu lacrimi plâng
Pentru-a Golgotei tragedie.

În cale mergând şi gândind,
La câte s-au mai întâmplat
De când ai fost prins şi legat
Altfel cum noi, nădăjduind,
C-ai să devii, mare Împărat...

O! Să mi Te-apropii, călător,
Către Emaus de-a-mpreună
După dezastrul de furtună,
Să-mi poţi fi demn însoţitor
Spunând câte o vorbă bună.

- De ce oare, n-am priceput?
De ce n-am înţeles Cuvântul
Ce s-a-mplinit în legământul,
Ce-a fost rostit de la-nceput
În anii vremilor, de-a rândul?

Şi de la Moise, şi-alţi profeţi
Să tâlcuieşti toată Scriptura
Ce-nvedera-n profeţi măsura,
Cum între răi şi-ntre nedrepţi
Aveai să-ntâmpini toată ura.

Cum ai să fii vândut în noapte
Atunci în ceasul cel mai greu
La cei duşmani ca un trofeu,
De cel care-ntreba în şoapte:
Nu cumva, Doamne, sunt eu?

Că trebuia-n dureri să suferi
Prin biciuiri, şi prin scuipări
Şi prin batjocuri de-ntrebări,
Şi crucea, s-o duci pe umeri,
Căzând sub crude maltratări.

Să-mi tâlcuieşti tot cu privire
La câte Doamne-ai suportat
Din seara ce-ai fost arestat,
Din Ghetsimani, la răstignire
Când Te-ai jertfit, crucificat.

Şi să-mi vorbeşti de înviere
Cum Te-ai sculat, a treia zi
Scripturile pentru-a-mplini,
Cu slava-Ţi sfântă şi putere
Al morţii bold, spre-a-l birui.

Şi când va fi, spre înserare,
Să nu mă laşi aşa, mergând
Cu ochii-n lacrimi, plângând
Ca un drumeţ, ca orişicare,
Pe lângă casa mea trecând.

Ascultă şi-a mea rugăminte:
Te-aştept cu uşa descuiată
Cu inima întreagă predată,
Căci ale vieţii rosturi sfinte,
Le-am auzit, - ca niciodată!

Şi când va fi la sfânta masă
Ca să cinăm spre întremare
Sub sfânta binecuvântare,
Când voia bună va fi-n casă
Şi bucurie sfântă-n purtare,

Când pâinea caldă aşteaptă
Să fie frântă spre-mpărţire
'N momente dulci de fericire
Risipind mireasma-i coaptă
Ca semn al rugii, de sfinţire,

O! Atunci la binecuvântare,
Să retrăiesc sfânta minune
În faţa atâtor lucruri bune,
Plecându-mă spre adorare
În preasmerita-nchinăciune...

Să înţeleg, c-ai fost cu mine
Spre Emaus când mergeam,
Când trişti, încet călătoream
Şi din cuvintele clare, divine,
Cuvântul c-altfel pricepeam.

Şi să constat... c-ai dispărut
În bucuria-mi cea mai mare
A dragostei cea arzătoare,
Şi-astfel, ai fost de nevăzut
Să duci la alţii, îmbărbătare.

Să-i consolezi pe cei rămaşi
Cu-a lor credinţă încercată
Şi-având mintea turburată,
Şi să-i aprobi, a-Ţi fi urmaşi
După-nviere-n lumea toată!

Să ducă astfel Vestea bună
La orice neam, orice popor,
Cum că eşti Mielul Salvator,
Şi-n timpuri gele de furtună
Să le fii unic... Conducător!

Şi răspândind-o cu ardoare
Ei să se-asigure, că-ntruna
Chiar şi când suflă furtuna,
Se află în grija-Ţi iubitoare
Ce le-oi purta, întodeauna!

Flavius Laurian Duverna
25 martie 2009

Cele mai recente resurse scrise - Incurajare

VORBEȘTE CU DUMNEZEU!
VORBEȘTE CU DUMNEZEU!Când vălul des al întristării se-așterne peste cortul tău,Atunci la tronul îndurării, zdrobit din pricina-ntristării,Tu să vorbești cu Dumnezeu.Când sufletul ți-e ars de doruri ca... Citeste mai mult >>
DE CE-S CUPRINS DE TEAMĂ?
DE CE-S CUPRINS DE TEAMĂ?De ce-s cuprins de teamă, de grijuri, de probleme,Când Tu-mi spui: „Nu te teme!”?De ce totuși mă tem și-n inima mea gem?De ce-s cuprins de teamă?De ce vin nori și ceață pe-al... Citeste mai mult >>
Imént tudom
Imént tudomImént én tudom, Jézus a keresztenKifizette életemnek az árát.Ő szenvedett halált helyettem,Kaptam mentesnek a feltámadását.Jézus nyújtott gyógyító kezet,Mérhetetlen szeretettel hozzám.Lemost... Citeste mai mult >>
Daniel în groapa cu leii
Daniel în groapa cu leii1Într-un regat puternic și mare,Trăia Daniel, om credincios,Cu inimă curată înainteaLui Dumnezeu cel glorios.2El slujea împăratului cu cinste,Era înțelept și drept mereu,Iar pe... Citeste mai mult >>
David și Goliat
David și Goliat1Pe dealurile din Betleem,Un tânăr își păzea turma,Cântând încet spre Dumnezeu,În timp ce se lăsa amurgul.2David era doar un păstor,Cu mâna aspră de la oi,Dar avea credință în sufletȘi... Citeste mai mult >>
Cetatea din Nisip
Cetatea din nisip1Sub soarele arzând din zare,Un călător mergea prin pustiu,Cu Biblia prinsă la cingătoareȘi cu un cântec în suflet viu.2De multe zile rătăcisePrintre dune și stânci pustii,Dar nu se t... Citeste mai mult >>
Cetatea de dincolo de munți
Cetatea de dincolo de munți1Se spune că dincolo de munți,Departe de orice cărare,Se afla o cetate ascunsă,Strălucind ca o lumină mare.2Un tânăr auzise povesteaDe la un bătrân credincios:„Nu aurul este... Citeste mai mult >>
Prin deșert spre izvor
Prin deșert spre izvor1Sub soarele aprins din zare,Un om porni printr-un pustiu,Cu-o traistă mică pe-a sa umărȘi-un dor de Dumnezeu, mereu viu.2Nisipul îi ardea picioarele,Iar vântul ridica furtuni,Da... Citeste mai mult >>
Corabia Credinței
Corabia credinței1Pe-un țărm pustiu, într-o dimineață,Un tânăr privea marea-n zare,Cu o corabie veche înainteȘi-o chemare venită din depărtare.2„Ridică pânza și pornește,Nu te teme de valul cel greu;C... Citeste mai mult >>
Drumul prin valea întunericului
Drumul prin valea întunericului1Când luna se ascunse-n nori,Un călător porni la drum,Cu pașii grei printr-o pădureȘi cu o torță fără fum.2În mâna dreaptă ținea Biblia,La piept o cruce de argint,Iar pe... Citeste mai mult >>