text Poezii crestine

Încrederea în Dumnezeu

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Cărbunescu Claudiu
Încrederea neclintită
Să o ai în Dumnezeu,
Ca atunci cu-nflăcărare
Tu să-naintezi mereu!

Să te încrezi în Domnul
Chiar și-atunci când lupta-i grea
Și-ai să vezi că biruința
Va fi mereu de partea ta!

Chiar dacă adesea
Credința ți-e mică
Tu strigă la El
Căci El te ridică!

Din valul în care
Te zbați ne-ncetat
Te va lua în barcă
Să fi un om salvat

Să simți mângâiere
La adăpostul Lui
Căci Domnul iubește
Ce este al Lui!

Încrederea neclintită
În Domnul Dumnezeu
E-o putere nezguduită
Ce-l învinge pe cel rău

Cu ea poți străbate
Al lumii pustiu
Prin credință în Domnul
Nimic nu-i târziu!

Întreabă-te tu, frate
Cum e credința ta?
Mai crezi că Domnul e aproape,
Să-și ia Mireasa Sa?

Mai crezi că Domnul vine,
Să-i ia pe-ai săi acasă?
Cine se încrede-n Domnul
Va sta cu El la masă!

Va sta o veșnicie
Cu Cel ce i-a iubit,
Ce s-a dat pe Sine
Și pe cruce s-a jertfit!

Dar dacă necredința
A umplut inima ta,
Vei vedea că neputința
Va fi mereu în viața ta!

Vei avea candela goală
Nici ulei, nici foc aprins
Și de-o frică ca de moarte
Tu vei fi mereu cuprins!

Cere Domnului credință
Ca să poți să stai mereu
Neclintit în orice vreme
Prin puterea lui Dumnezeu!

Cere azi cu stăruință,
Untdelemn în vas să ai,
Candela să-ți fie-aprinsă,
Ca să poți s-ajungi în rai!

Ca să poți vedea pe Domnul,
Sus pe tronul minunat
Trebuie să ai credință
Și vei fi un om salvat!

Amin! !

Cele mai recente resurse scrise - Incurajare

VORBEȘTE CU DUMNEZEU!
VORBEȘTE CU DUMNEZEU!Când vălul des al întristării se-așterne peste cortul tău,Atunci la tronul îndurării, zdrobit din pricina-ntristării,Tu să vorbești cu Dumnezeu.Când sufletul ți-e ars de doruri ca... Citeste mai mult >>
DE CE-S CUPRINS DE TEAMĂ?
DE CE-S CUPRINS DE TEAMĂ?De ce-s cuprins de teamă, de grijuri, de probleme,Când Tu-mi spui: „Nu te teme!”?De ce totuși mă tem și-n inima mea gem?De ce-s cuprins de teamă?De ce vin nori și ceață pe-al... Citeste mai mult >>
Imént tudom
Imént tudomImént én tudom, Jézus a keresztenKifizette életemnek az árát.Ő szenvedett halált helyettem,Kaptam mentesnek a feltámadását.Jézus nyújtott gyógyító kezet,Mérhetetlen szeretettel hozzám.Lemost... Citeste mai mult >>
Daniel în groapa cu leii
Daniel în groapa cu leii1Într-un regat puternic și mare,Trăia Daniel, om credincios,Cu inimă curată înainteaLui Dumnezeu cel glorios.2El slujea împăratului cu cinste,Era înțelept și drept mereu,Iar pe... Citeste mai mult >>
David și Goliat
David și Goliat1Pe dealurile din Betleem,Un tânăr își păzea turma,Cântând încet spre Dumnezeu,În timp ce se lăsa amurgul.2David era doar un păstor,Cu mâna aspră de la oi,Dar avea credință în sufletȘi... Citeste mai mult >>
Cetatea din Nisip
Cetatea din nisip1Sub soarele arzând din zare,Un călător mergea prin pustiu,Cu Biblia prinsă la cingătoareȘi cu un cântec în suflet viu.2De multe zile rătăcisePrintre dune și stânci pustii,Dar nu se t... Citeste mai mult >>
Cetatea de dincolo de munți
Cetatea de dincolo de munți1Se spune că dincolo de munți,Departe de orice cărare,Se afla o cetate ascunsă,Strălucind ca o lumină mare.2Un tânăr auzise povesteaDe la un bătrân credincios:„Nu aurul este... Citeste mai mult >>
Prin deșert spre izvor
Prin deșert spre izvor1Sub soarele aprins din zare,Un om porni printr-un pustiu,Cu-o traistă mică pe-a sa umărȘi-un dor de Dumnezeu, mereu viu.2Nisipul îi ardea picioarele,Iar vântul ridica furtuni,Da... Citeste mai mult >>
Corabia Credinței
Corabia credinței1Pe-un țărm pustiu, într-o dimineață,Un tânăr privea marea-n zare,Cu o corabie veche înainteȘi-o chemare venită din depărtare.2„Ridică pânza și pornește,Nu te teme de valul cel greu;C... Citeste mai mult >>
Drumul prin valea întunericului
Drumul prin valea întunericului1Când luna se ascunse-n nori,Un călător porni la drum,Cu pașii grei printr-o pădureȘi cu o torță fără fum.2În mâna dreaptă ținea Biblia,La piept o cruce de argint,Iar pe... Citeste mai mult >>