text Poezii crestine

În încercare

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florica Igna
În vreme de grea încercare,
Isuse, smeriți la Tine-apelăm.
Cerem a Ta sfântă-ndurare,
cu lacrimi spre Tine strigăm.

Întărește, Doamne, poporul
ce-acum e zguduit din temelie.
Tu ești Isuse, vindecătorul,
Tu poți îndepărta această urgie.

Cu un singur cuvânt de Tine rostit,
poți face din întuneric lumină.
În bezna ce-n lume s-a ivit
doar brațul Tău ne sprijină.

Isuse, în Tine avem credință.
Tu poți lumea-ntreagă elibera.
Venim la Tine, cu umilință,
revarsă peste noi din pacea Ta.

Smerenie, pocăință și-ascultare
s-avem din plin, pe acest pământ.
Milă, bunătate și iertare
să oferim oricărui om de rând.

Să renunțăm la orice răutate,
să dovedim că suntem ai Tăi fii.
Pășind mereu pe urmele trasate
de Tine, Isuse, până-n veșnicii.

Te rog, o, Doamne, ia aminte,
la rugăciunea-atâtor credincioși.
Doar împreună cu Tine, Părinte,
putem ieși din încercare victorioși.

Te vom slăvi, lăudând a Ta minune,
c-ai revărsat mărețul Har divin.
Ai dat putere-n a noastră slăbiciune.
Fii slăvit, Mire iubit, în veci, amin!

Cele mai recente resurse scrise - Incurajare

Casa de sus
Noi mergem către-o țară sfântă,E țara dincolo de nori.Acolo, îngerii toți cântă,Înconjurați de mari splendori.Va fi frumos în veșnicie,Pe Dumnezeu vom lăuda.De lacrimi nimeni n-o să știeCând fruntea n... Citeste mai mult >>
Cel ce lucră cu măsură, e în toate chibzuit
Cel ce lucră cu măsură, e în toate chibzuitCel ce lucra cu măsură, e în toate choibzuitEl știe, să facă bine tuturor din jurul său,Pe Domnu-L pune înainte, de orice e pregătit,Nu fuge și nu renunță ch... Citeste mai mult >>
Viața-I plină de încercări!
Viața-i plină de încercări, Și întristări adeseori; Privești spre cer să vezi soare, Dar deseori sunt numai nori!Nu privi doar la furtună, Nici la valul trecător; Domnul este lângă tine, Sprijin tare,... Citeste mai mult >>
Drumul crucii
Drumul crucii - suferinţaPentru Numele ISUSUrcă-l tainic către culmeCu răbdare, până sus!Între drum și între cruceStă încovoiat mereuDoar acel ce crucea-și duce,Cel ce-a renunțat la “eu”.Drumul urcă,... Citeste mai mult >>
Ești dreptate și ești sfânt!
Ești dreptate și ești sfânt!Ești dreptate și ești sfânt,Ești măritul DumnezeuStăpân, pe acest pământUniversul, e al Tău!Tu toate le stăpâneștiDoar o vorbă dacă spuiPoți, să faci orice dorești,Toate po... Citeste mai mult >>
Când mă simt abandonat
Atâtea lacrimi ce mi-au curs în ceasuri grele și târzii, atâtea rugăciuni cu lacrimi pline de amărăciune și chin.Atâtea câte sunt, o, Doamne, le strângi Tu într-un burduf și când simt că nu mă asculți... Citeste mai mult >>
Vreau mereu să-ajung la Tine !
Vreau mereu să-ajung la Tine!Vreau mereu să-ajung la Tine!Oare cum e-n Sfântul Rai?Vine-un Ȋnger să AlineSufletul pe care-l ai?Sau pe-Acolo, totu-i Magic,Cu trăire ca-n Poveşti?Colo Sus, nimic nu-i tr... Citeste mai mult >>
Păstrează Evanghelia curată
Păstrează Evanghelia curatăPăstrează Evanghelia curată,Oriunde-n lume viața te va duceVorbește lumii cât e de minunatăȘi spune cum Isus muri pe cruce.Spune-le tuturor de jertfa minunată;Cum ne-a iubit... Citeste mai mult >>
Ochiul cheii
Printre străzile-nvechiteRătăcit privesc în jur;Printre ceața lumii sumbreFrigul nopții îl îndur.Printre crengile uscateColțul lunii îl zăresc;Florile stau aplecate,Tainic ele se topesc.Și buimac casa... Citeste mai mult >>
Ai Răbdare , spune Domnul …
Ai Răbdare, spune Domnul …“-Ai Răbdare”, spune Domnul,Când te vede necăjit!“-Știu că nu te prinde Somnul”“Și că Visul ţi-e-ncolţit,”“Ȋnsă nu-i da importanţ㔓Răului ce te-a cuprins!”“Intră-n Veşnica V... Citeste mai mult >>