Îmi aduc aminte

Îmi aduc aminte de acele vremuri, cât de tare străluceai,
Când cu Mine mult timp în rugăciune petreceai,
Și nu te uitai la timpul care repede trecea
Fiindcă îți plăcea când prezența Mea te cerceta.

Priveam adesea la râvna ta pentru lucrarea Mea
Și mult Îmi mai plăcea
Deoarece vedeam cum prin credință tu totul biruiai,
Fiindcă doar cuvântul Meu îl ascultai.

Îmi aduc aminte căci de la sfatul cerului niciodată nu lipseai,
Si atât de mult cu Mine-n rugăciuni de vorbă tu stăteai,
Căci de multe ori pe genunchi intrai într-un somn adânc,
De nici pașii mei prin camera ta nu ii auzeai trecând.

Îți plăcea să te oprești din multe lucruri pământești
Ca să înveți cum pentru Mine să te pregătești,
Îți doreai să fii în slujire mereu serios
Fiindcă știai că doar așa Eu pot să fiu de tine bucuros.

Dar acum văd căci numai ești așa de aprins pentru mine
Fiindcă lipsești tot mai mult de la rugăciune
Și inima ta tot mai rece devine,
Când te chem să stai de vorbă cu mine.

O, drag Copile, de ce te-ai stins așa de repede?
Și numai ai credință și nici nădejde?
De ce numai ești pentru Mine ca altădată?
Când spuneai că nu o să Mă părăsești niciodată?

Ce sa întâmplat cu a ta micuță inimă
Și chiar și cu sincera lacrimă?
De s-au oprit în a mai plânge și bate pentru Mine
Și parcă tot mai mult Îmi devin străine?

Oare așa de repede ai uitat ale noastre frumoase taine?
Ce erau atât de nostalgice pentru tine?
Când mereu le priveai cu atâta dragoste
Și le păstrai cu mare cinste?

Ai uitat când cu dragoste relația noastră a fost încinsă
Și Duhului Sfânt supusă
Când ne-am promis iubire infinită
Ce niciodată nu o sa fie necinstită! ?

Sunt trist, copile drag,
Când văd căci lucrurile pământului pe tine te atrag
Și uiți tot ce noi împreună am construit,
Când din Dragoste ne-am străduit.

Te rog, copilul meu,
Să nu uiți căci Eu te aștept mereu
Cu un dor nespus de mare,
Ce pentru tine are o puternică valoare.

Vino înapoi, căci eu te iert
Și promit că nu am să te cert,
Hai să reconstruim totul împreună
Și să îți dau a ta cunună.