text Poezii crestine

Hai să fim altfel decât restul

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Paula D
Există o problemă mare,
E prea multă dezinformare,
Minciună și manipulare.
Ca și creștini, ce facem oare?

Dacă te duci și tu cu turma
Să știi că ți se pierde urma;
Dacă te-apucă spaima, frica,
Să știi că nu rezolvi nimica.

Fricoșii vor rămâne-afară,
Așa că scapă de povară;
Fii liniștit și plin de pace
Căci Dumnezeu știe ce face.

Dacă-i stăpânul vieții tale,
Nu mai cânta cântări de jale,
Ci bucuros să fii, creștine,
El nu te lasă, e cu tine!

Degeaba-alergi încolo-ncoace,
Provizii, pașaport a-ți face,
Dacă El vrea să mori, n-ai teamă,
În orice loc vei fii, te cheamă.

Panica e dovada clară
Că mintea ta-i bolnavă iară;
Cere putere și credință
Să ai asupra-i, biruință.

Îmbărbătează-te, creștine,
Și pe cei ce sunt lângă tine;
Stai drept, cu fruntea ridicată
Știind cine îți este Tată!

El va purta de grijă-n toate,
Din greu victorioși ne scoate!
Să ți se lumineze fața
Căci Domnul îți conduce viața!

Hai să fim altfel decât restul,
Să trecem iar cu bine testul,
Să arătăm înțelepciune,
Să împărțim numai vești bune.

Să-ncurajăm, s-aducem pace,
Ce mult o vorbă bună face!
Cei ce se tem și se-alarmează,
Puterea Domnului sfidează.

Tu mijlocește-n rugăciune
Și vezi ce, prin Cuvânt, îți spune.
Viața e așa frumoasă
Când mintea ta e sănătoasă.

Fii altfel, diferit, creștine;
Mulți ochi privesc acum spre tine
Cum reacționezi să vadă,
Fă-i, dar, în Domnul să se-ncreadă!

Amin.

13 martie 2022

Cele mai recente resurse scrise - Incurajare

VORBEȘTE CU DUMNEZEU!
VORBEȘTE CU DUMNEZEU!Când vălul des al întristării se-așterne peste cortul tău,Atunci la tronul îndurării, zdrobit din pricina-ntristării,Tu să vorbești cu Dumnezeu.Când sufletul ți-e ars de doruri ca... Citeste mai mult >>
DE CE-S CUPRINS DE TEAMĂ?
DE CE-S CUPRINS DE TEAMĂ?De ce-s cuprins de teamă, de grijuri, de probleme,Când Tu-mi spui: „Nu te teme!”?De ce totuși mă tem și-n inima mea gem?De ce-s cuprins de teamă?De ce vin nori și ceață pe-al... Citeste mai mult >>
Imént tudom
Imént tudomImént én tudom, Jézus a keresztenKifizette életemnek az árát.Ő szenvedett halált helyettem,Kaptam mentesnek a feltámadását.Jézus nyújtott gyógyító kezet,Mérhetetlen szeretettel hozzám.Lemost... Citeste mai mult >>
Daniel în groapa cu leii
Daniel în groapa cu leii1Într-un regat puternic și mare,Trăia Daniel, om credincios,Cu inimă curată înainteaLui Dumnezeu cel glorios.2El slujea împăratului cu cinste,Era înțelept și drept mereu,Iar pe... Citeste mai mult >>
David și Goliat
David și Goliat1Pe dealurile din Betleem,Un tânăr își păzea turma,Cântând încet spre Dumnezeu,În timp ce se lăsa amurgul.2David era doar un păstor,Cu mâna aspră de la oi,Dar avea credință în sufletȘi... Citeste mai mult >>
Cetatea din Nisip
Cetatea din nisip1Sub soarele arzând din zare,Un călător mergea prin pustiu,Cu Biblia prinsă la cingătoareȘi cu un cântec în suflet viu.2De multe zile rătăcisePrintre dune și stânci pustii,Dar nu se t... Citeste mai mult >>
Cetatea de dincolo de munți
Cetatea de dincolo de munți1Se spune că dincolo de munți,Departe de orice cărare,Se afla o cetate ascunsă,Strălucind ca o lumină mare.2Un tânăr auzise povesteaDe la un bătrân credincios:„Nu aurul este... Citeste mai mult >>
Prin deșert spre izvor
Prin deșert spre izvor1Sub soarele aprins din zare,Un om porni printr-un pustiu,Cu-o traistă mică pe-a sa umărȘi-un dor de Dumnezeu, mereu viu.2Nisipul îi ardea picioarele,Iar vântul ridica furtuni,Da... Citeste mai mult >>
Corabia Credinței
Corabia credinței1Pe-un țărm pustiu, într-o dimineață,Un tânăr privea marea-n zare,Cu o corabie veche înainteȘi-o chemare venită din depărtare.2„Ridică pânza și pornește,Nu te teme de valul cel greu;C... Citeste mai mult >>
Drumul prin valea întunericului
Drumul prin valea întunericului1Când luna se ascunse-n nori,Un călător porni la drum,Cu pașii grei printr-o pădureȘi cu o torță fără fum.2În mâna dreaptă ținea Biblia,La piept o cruce de argint,Iar pe... Citeste mai mult >>