Focul numit iubire

FOCUL NUMIT IUBIRE


Suflet pustiit... amorţit... sub blestemul păcatului...
La tron... în cer... ţi s-a pregătit... salvarea... mântuire.
Cuvântul întrupat... Iubirea Agape... a dat curs harului.
La cruce... răstignirea a semnat... cu sânge... izbăvire.

Durerea inimii frânte... potolită... stinsă... în Mântuitor.
Eliberată... alungă noaptea efemeră... a negrului pustiu.
Bulgărele de lut însufleţit... zi de zi... prinzi aripi de zbor...
În credinţa... ce îţi e speranţă... că de azi... veşnic eşti viu.

Zbuciumul vieţii... găseşte odihna... în zorii dimineţii...
În diadema mărgăritarelor... din picături de sânge...
Dintr-o iubire nemuritoare... Agape a Divinităţii...
Revărsată... peste inima care... în căinţă se frânge.

Moartea... cu mânie tresărind... când o simţi venind...
Nu te mai temi de ea... deschis e orizontul vieţii...
Speranţele tale... din iertare... cu totul se desprind...
Scutură întunericul... să mijescă... zorii dimineţii.

Credinţa... mai presus de-nţelepciunea omenească...
E tainica tărie... ce-n lut... schimbă modul de gândire...
Dă putere gigantică în rugăciune... să dezlipească...
Nefolositoarele gânduri... aprinde... focul numit iubire.

Şi se revarsă... tăcută... lumina diafană... ca o lucire...
Pătrunde... până-n adâncuri... ce par de nepătruns...
Trezeşte... omul păcătos... din a păcatului amorţire...
Şi pune-n mişcare... timpul pocăinţei... tainic ascuns.

Cuvântul... semnează... pentru vecie... actul înfierii...
Şi omul devine... prin adopție... fiu de Dumnezeu.
La cruce... moartea e învinsă... cu puterea învierii...
Viaţa veşnică triumfă... în iubirea Lui Dumnezeu.
Amin!


Amin!