text Poezii crestine

Flori de colţ

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Dan Viorica
FLORI DE COLT

*
Tristețea sufletului se ascunde,
În muțenia gândurilor sumbre.
Glasul ei abia de se mai aude...
Se pierde în ale tăcerii umbre.

Păcatele grele, atârnă pe cruce,
Povară grea pe umerii Tăi am pus.
Gândul spre suferința Ta se duce,
Păcatele mele, Isus, te-au răpus.

Smerită mă plec în rugă profundă,
Și ochii plini de șiragul de perle,
Revarsă picuri ce-n regrete afundă,
Lacrimile suferințelor inimii mele.

Pribeagă prin deșertul nisipos,
Pasul meu se scufundă în uitare.
Ispitele întind surâsul insidios,
Isuse, doar prin Tine am iertare.

Păstor iubit, în viața mea coboară,
Răcorește-mă în apa divinului izvor.
Curăță-mi viața, chiar de o să doară,
Sfințește-mă, Iubitul meu Păstor!

Ia-mă de mână, la margini de ponor,
Să nu se veștejească iarba pe imaș.
Mă du Isuse la pășuni verzi, de dor,
Ca iubirea mamei pentru al ei copilaș.

Oboseala lovește cu durere în piept.
Dorul poartă gândul spre al Slavei nor,
Mai multe rugăciuni spre Tine îndrept,
Ochii se-ndreaptă spre-al cerului decor.

La poale de munte, aștept să-mi vorbești,
Să privim apusul, și apoi până-n zori,
Pentru a Tale planuri să mă pregătești.
Să nu mă pierd în al negurilor nori.

La picioarele-Ți sfinte vin să m-așez,
Recunoștința mea în roua zorilor s-o vezi.
Spre înălțimi astrale să pot să-naintez,
Prin credință, din plaiul pășunilor verzi.

Ca o floare aleasă, rară pe astă lume,
Din lumină port petalele catifelate,
Ca florile de colț pe stâncă: rarisime,
Mult căutate, rar găsite, neasemuite.

De sus din astre, Isus, Florarul meu etern,
Faci o floare de colț din mine, unicat.
Mâna Ta Preasfântă lucrează ferm,
La sufletul meu, să fie în veci salvat.

Mireasma florilor de colț de pe stâncă,
Prin rugăciuni, ca bun miros, urcă la Cer.
Credința o crește din suferința adâncă,
Pe fascicolul de lumină, undă din eter.

Pe portativul etern, notele inimii vibrează,
Sub arcuș pe strunele viorilor din stele.
Mulțumirile în cântare nouă, înaintează,
Ducând lui Isus, recunoștința inimii mele.

M-ai pus pe stâncă, floare rară, de colț,
Deși iubirea și iertarea Ta, n-am meritat.
Ai pus în mine al energiei sfinte volț',
Din rugăciunea ce sfințire a generat.

Rugăciunea, generatorul de energie,
În inimă transformă ura în iubire,
Uleiul Tău Sfânt, întreține flacăra vie,
Pe calea Adevărului spre mântuire.

Înflăcărează dragostea dintâi, în inimă
Să pot fii pregătită, pentru clipa răpirii,
Să pot zbura și eu cu frații, senină,
Cântând divina ODĂ A ÎNVIERII.
Amin!

Cele mai recente resurse scrise - Incurajare

VORBEȘTE CU DUMNEZEU!
VORBEȘTE CU DUMNEZEU!Când vălul des al întristării se-așterne peste cortul tău,Atunci la tronul îndurării, zdrobit din pricina-ntristării,Tu să vorbești cu Dumnezeu.Când sufletul ți-e ars de doruri ca... Citeste mai mult >>
DE CE-S CUPRINS DE TEAMĂ?
DE CE-S CUPRINS DE TEAMĂ?De ce-s cuprins de teamă, de grijuri, de probleme,Când Tu-mi spui: „Nu te teme!”?De ce totuși mă tem și-n inima mea gem?De ce-s cuprins de teamă?De ce vin nori și ceață pe-al... Citeste mai mult >>
Imént tudom
Imént tudomImént én tudom, Jézus a keresztenKifizette életemnek az árát.Ő szenvedett halált helyettem,Kaptam mentesnek a feltámadását.Jézus nyújtott gyógyító kezet,Mérhetetlen szeretettel hozzám.Lemost... Citeste mai mult >>
Daniel în groapa cu leii
Daniel în groapa cu leii1Într-un regat puternic și mare,Trăia Daniel, om credincios,Cu inimă curată înainteaLui Dumnezeu cel glorios.2El slujea împăratului cu cinste,Era înțelept și drept mereu,Iar pe... Citeste mai mult >>
David și Goliat
David și Goliat1Pe dealurile din Betleem,Un tânăr își păzea turma,Cântând încet spre Dumnezeu,În timp ce se lăsa amurgul.2David era doar un păstor,Cu mâna aspră de la oi,Dar avea credință în sufletȘi... Citeste mai mult >>
Cetatea din Nisip
Cetatea din nisip1Sub soarele arzând din zare,Un călător mergea prin pustiu,Cu Biblia prinsă la cingătoareȘi cu un cântec în suflet viu.2De multe zile rătăcisePrintre dune și stânci pustii,Dar nu se t... Citeste mai mult >>
Cetatea de dincolo de munți
Cetatea de dincolo de munți1Se spune că dincolo de munți,Departe de orice cărare,Se afla o cetate ascunsă,Strălucind ca o lumină mare.2Un tânăr auzise povesteaDe la un bătrân credincios:„Nu aurul este... Citeste mai mult >>
Prin deșert spre izvor
Prin deșert spre izvor1Sub soarele aprins din zare,Un om porni printr-un pustiu,Cu-o traistă mică pe-a sa umărȘi-un dor de Dumnezeu, mereu viu.2Nisipul îi ardea picioarele,Iar vântul ridica furtuni,Da... Citeste mai mult >>
Corabia Credinței
Corabia credinței1Pe-un țărm pustiu, într-o dimineață,Un tânăr privea marea-n zare,Cu o corabie veche înainteȘi-o chemare venită din depărtare.2„Ridică pânza și pornește,Nu te teme de valul cel greu;C... Citeste mai mult >>
Drumul prin valea întunericului
Drumul prin valea întunericului1Când luna se ascunse-n nori,Un călător porni la drum,Cu pașii grei printr-o pădureȘi cu o torță fără fum.2În mâna dreaptă ținea Biblia,La piept o cruce de argint,Iar pe... Citeste mai mult >>