text Poezii crestine

Fiule!

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Aurel Micșa
Fiule!
Fiului meu
Fi drept,
ca bradul care sfidează măreția,
Fi senin,
ca cerul liniștitelor seri,
Fi cald,
ca raza soarelui caldei primăveri.
Fi curat,
ca al zăpezii alb imaculat,
Fi pur,
ca apa izvorului limpede și curat,
Fi sincer,
ca a copiilor naivitate,
Fi cinstit,
căci cinstea le are pe toate.

Fiule,
Nu urî,
căci ura naște dușmănie,
Nu pârî,
căci pâra naște viclenie,
Nu lovi,
căci forța naște răzbunare,
Nu minți,
căci minciuna naște dezbinare,

Fiule,
Întărește-ți iubirea.
Iubește adevărul cu tot ce-i bun și folositor,
căci iubirea
topește ura,
înmoaie forța,
oprește minciuna,
alungă îndoiala,
evită dezbinarea,
ajută neputința,
aduce bucurii,
face bine,
are tărie și putere,
arată adevărul.
Iubirea este izbăvire,
mântuire și îndumnezeire.

Fiule,
Fi stabil ca natura noastră sfântă,
Căci ea a rămas aceeași mereu,
Deși se zbate și se frământă
Cu cei care o agresează din greu.

Fiule,
Nu uita că pe toate le porți în tine.
Leapădă-te de rele și arată cele de bine,
Căci numai așa răspunzi în această lume,
Chemării divine
24.11. 2015





Cele mai recente resurse scrise - Incurajare

Casa de sus
Noi mergem către-o țară sfântă,E țara dincolo de nori.Acolo, îngerii toți cântă,Înconjurați de mari splendori.Va fi frumos în veșnicie,Pe Dumnezeu vom lăuda.De lacrimi nimeni n-o să știeCând fruntea n... Citeste mai mult >>
Cel ce lucră cu măsură, e în toate chibzuit
Cel ce lucră cu măsură, e în toate chibzuitCel ce lucra cu măsură, e în toate choibzuitEl știe, să facă bine tuturor din jurul său,Pe Domnu-L pune înainte, de orice e pregătit,Nu fuge și nu renunță ch... Citeste mai mult >>
Viața-I plină de încercări!
Viața-i plină de încercări, Și întristări adeseori; Privești spre cer să vezi soare, Dar deseori sunt numai nori!Nu privi doar la furtună, Nici la valul trecător; Domnul este lângă tine, Sprijin tare,... Citeste mai mult >>
Drumul crucii
Drumul crucii - suferinţaPentru Numele ISUSUrcă-l tainic către culmeCu răbdare, până sus!Între drum și între cruceStă încovoiat mereuDoar acel ce crucea-și duce,Cel ce-a renunțat la “eu”.Drumul urcă,... Citeste mai mult >>
Ești dreptate și ești sfânt!
Ești dreptate și ești sfânt!Ești dreptate și ești sfânt,Ești măritul DumnezeuStăpân, pe acest pământUniversul, e al Tău!Tu toate le stăpâneștiDoar o vorbă dacă spuiPoți, să faci orice dorești,Toate po... Citeste mai mult >>
Când mă simt abandonat
Atâtea lacrimi ce mi-au curs în ceasuri grele și târzii, atâtea rugăciuni cu lacrimi pline de amărăciune și chin.Atâtea câte sunt, o, Doamne, le strângi Tu într-un burduf și când simt că nu mă asculți... Citeste mai mult >>
Vreau mereu să-ajung la Tine !
Vreau mereu să-ajung la Tine!Vreau mereu să-ajung la Tine!Oare cum e-n Sfântul Rai?Vine-un Ȋnger să AlineSufletul pe care-l ai?Sau pe-Acolo, totu-i Magic,Cu trăire ca-n Poveşti?Colo Sus, nimic nu-i tr... Citeste mai mult >>
Păstrează Evanghelia curată
Păstrează Evanghelia curatăPăstrează Evanghelia curată,Oriunde-n lume viața te va duceVorbește lumii cât e de minunatăȘi spune cum Isus muri pe cruce.Spune-le tuturor de jertfa minunată;Cum ne-a iubit... Citeste mai mult >>
Ochiul cheii
Printre străzile-nvechiteRătăcit privesc în jur;Printre ceața lumii sumbreFrigul nopții îl îndur.Printre crengile uscateColțul lunii îl zăresc;Florile stau aplecate,Tainic ele se topesc.Și buimac casa... Citeste mai mult >>
Ai Răbdare , spune Domnul …
Ai Răbdare, spune Domnul …“-Ai Răbdare”, spune Domnul,Când te vede necăjit!“-Știu că nu te prinde Somnul”“Și că Visul ţi-e-ncolţit,”“Ȋnsă nu-i da importanţ㔓Răului ce te-a cuprins!”“Intră-n Veşnica V... Citeste mai mult >>