Fericit e cine-așteaptă...

Fericit e cine-aşteaptă, în tăcere și răbdare,
Ajutorul care vine de la Dumnezeu cel mare.
Domnul are bunătate și-ndurări fără sfârşit,
Cu sărmanul care poartă crucea grea în duh smerit.

Fericit e cel ce plânge când aruncă bobii-n glie;
Cel ce seamănă cu lacrimi, secera-va bucurie.
Gura care tace-n valea umbrelor de beznă grea,
Domnul sus pe înălțime cu cântări o va umplea.

Fericit în veci e omul care-n Domnul se încrede,
Ca măslinul plin de roadă el urmașii săi şi-i vede;
Când ajunge în necazuri, Dumnezeu îi spune-aşa:
“Te iubesc și niciodată singur nu te voi lăsa!”

Este bine, scrie-n Carte, să-ai un jug în tinerețe,
Ca să porți apoi toiagul de-ndurări la bătrâneţe;
Stai mai bine-n rugăciune, fără sfatul gălăgios,
Ca să știi unde-i comoara, care-i voia lui Hristos.

Fericit e cine știe cum să-şi rânduiască viaţa,
Când de vorbe-nşelătoare și gunoaie-i plină piaţa.
Târgoveți de pofte rele din pământ parcă răsar...
Fii atent, să nu te prindă lațul cu păcat amar.

Atunci gura, cu ţărână mai degrabă să ţi-o umpli,
Dar să nu te lași de Domnul, ci pe Calea Lui să umbli.
Poate lumea să tot râdă, tu fi treaz, milos şi blând,
Şi aşteaptă cu nădejde ajutorul Celui Sfânt!