Fericirile

Deschizând Cuvântul Vieții,
Primim hrană neîncetat,
De la Isus, ce mulțimii
De pe munte-a cuvântat:

„Fericit e cel ce-n viață
Cu duhul este sărac,
Căci îi dau a Mea povață,
Cu putere îl îmbrac!

Și apoi, când lupta-i gata,
Va striga de bucurie,
Căci mare-i va fi răsplata
Cu Mine în veșnicie!”

Fericit, chiar și în lacrimi
Tu poți fi pe-acest pământ,
Căci Isus alină inimi,
Mângâie prin Duhul Sfânt.

Fericit e cel ce plânge
Pentru-al său păcat murdar;
Inima în piept se frânge,
Dorindu-și al milei har.

Atunci Isus, cu iubire,
Va șterge al tău obraz,
Și, cuprins de fericire,
Vei uita al tău necaz.

Domnul vine și ne spune:
„Fericit e-acela blând
Ce Domnului se supune
Și spre cer merge cântând.”

Să știi că blândețea, frate,
Nu-i uitată de Cel Sfânt.
El vrea, plin de bunătate,
Să trăiești pe-acest pământ.

Blând în vorbă, blând în faptă,
Să te-asemeni cu Isus –
Astfel moștenești odată
Pământul, Țara de Sus!

Următoarea fericire
E pentru acei setoși,
Flămânzi de neprihănire,
Văzându-se păcătoși.

Dumnezeu întinde masa
Și ei vor fi săturați;
Când își va răpi mireasa,
Acas’ vor fi mângâiați.

Când se-ncheie-a vieții filă,
Trăind milos pe pământ,
Vei avea parte de milă
Când ajungi la Tronul Sfânt.

Și, c-o inimă curată,
Vei vedea pe Dumnezeu.
Povara-ți va fi luată,
Vei uita de chinul greu.

Într-o lume-a răzbunării,
Tu s-ai pacea lui Hristos,
Ca să fii numit de-a pururi
Fiul Celui Glorios.

Iar pentru acest Sfânt Nume,
Dacă suntem prigoniți,
Îndurând ocări și palme,
În ceruri vom fi primiți.

Tot așa și pe urmașii
Domnului i-au prigonit;
I-au dat pradă închisorii,
Căci pe Isus L-au slujit.

Bucură-te în trăire,
Veselește-te mereu,
Căci o mare răsplătire
Vei avea la Dumnezeu!

Și, goliți de-a noastră fire,
El o să ne umple iar –
Nu cu lucruri pieritoare,
Ci cu-al Său belșug de har!