Fericire

FERICIRE

Urcă visul nădejdii pe aripile gândurilor,
Zboară spre cer peste orice închipuiri.
Plutește în seninul albastru al cerurilor,
Pe raze, ce emană roiul de fericiri.

Din depărtare Tronul iubirii zăresc,
Isus, cu brațele deschise, mă așteaptă.
Ajung la El, fericită să-L regăsesc,
În Slava Lui, atât de minunată!

Mă-îmbrățișează cu iubire divină,
Nu mă mai tem, toate s-au sfârșit.
Suferințele și orice urmă de vină,
Iubirea Lui Isus, le-a acoperit.

Uimită privesc cum Sângele Sfânt,
Metamorfozează a mea ființă.
Abia acum înțeleg al vieții legământ,
Viața are valoare prin vie credință.

Sufletul se înalță înflăcărat de iubire,
Știind că viața omului are valoare.
Pe razele soarelui, plin de fericire,
Nădejdea e tot mai înfloritoare.

Minunată e haina pocăinței,
Și splendide visele mântuirii.
Desăvârșită-i calea credinței,
În Sângele Sfânt din jertfa iubirii.

Fața Lui luminoasă strălucește,
Și miile de stele, toate pălesc.
Glasul suav cu blândețe grăiește:
- Vino, copilă! Eu, uimită, privesc.

Nu îndrăznesc! El e Prea Sfânt!
Inima mea, însă, mă tot împinge...
Eu sunt păcătoasa de pe pământ,
Ce a cerut sfințirii, al Lui Sânge.

M-atrage ca un magnet, Fața Lui,
Întind ușor mâna ca să-L ating.
E acolo, stă pe marginea patului,
Toate suferințele mele se sting.