text Poezii crestine

Femei luptătoare!

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Elena Sufletel
In ochii lumii sunt văzute vase slabe
Dar ele încă luptă deși au fire albe
Încrederea și-o pun in Dumnezeu
Și nu dau înapoi chiar daca trec prin greu

In casa lor se știe, e organizație
Copiii-s îngrijiți, de o mare admirație
Aceste luptătoare ascund uneori dureri
Și cara pe umeri ades grele poveri

Se întâmplă să mănânce o pâine plângând
Știu însă că reușesc in viață doar învingând
Cu ale lor brațe vor munci din greu
Printre câmpuri nebrazdate ele vor face traseu

Neinvinse nu se lasă oricât vântul ar sufla
Casa lor fiind pe stâncă el nu o clatină
Hristos este temelia, vor ieși învingătoare
Curaj și înțelepciunea au aceste luptătoare

Se unesc în rugăciune și sunt mulțumitoare
Cred din suflet că în Isus este o salvare
Răspândesc și veste bună celor ce nu știu
Ca și ei să poată ieși Intr o zi din pustiu

Aceste femei au fost cândva descurajate
Pierdute uneori în lupte sau chiar păcate
Mila lui Hristos față de ele s-a arătat
Și a întins o mână și din groapa le-a scăpat

Că și ele sunt multe altele încă în lume
Haideți să ne unim cu toții azi in rugăciune
Ca Domnul Isus vase să mai curățeasca
Și pentru cerul sfânt să le pregătească

Cele mai recente resurse scrise - Incurajare

VORBEȘTE CU DUMNEZEU!
VORBEȘTE CU DUMNEZEU!Când vălul des al întristării se-așterne peste cortul tău,Atunci la tronul îndurării, zdrobit din pricina-ntristării,Tu să vorbești cu Dumnezeu.Când sufletul ți-e ars de doruri ca... Citeste mai mult >>
DE CE-S CUPRINS DE TEAMĂ?
DE CE-S CUPRINS DE TEAMĂ?De ce-s cuprins de teamă, de grijuri, de probleme,Când Tu-mi spui: „Nu te teme!”?De ce totuși mă tem și-n inima mea gem?De ce-s cuprins de teamă?De ce vin nori și ceață pe-al... Citeste mai mult >>
Imént tudom
Imént tudomImént én tudom, Jézus a keresztenKifizette életemnek az árát.Ő szenvedett halált helyettem,Kaptam mentesnek a feltámadását.Jézus nyújtott gyógyító kezet,Mérhetetlen szeretettel hozzám.Lemost... Citeste mai mult >>
Daniel în groapa cu leii
Daniel în groapa cu leii1Într-un regat puternic și mare,Trăia Daniel, om credincios,Cu inimă curată înainteaLui Dumnezeu cel glorios.2El slujea împăratului cu cinste,Era înțelept și drept mereu,Iar pe... Citeste mai mult >>
David și Goliat
David și Goliat1Pe dealurile din Betleem,Un tânăr își păzea turma,Cântând încet spre Dumnezeu,În timp ce se lăsa amurgul.2David era doar un păstor,Cu mâna aspră de la oi,Dar avea credință în sufletȘi... Citeste mai mult >>
Cetatea din Nisip
Cetatea din nisip1Sub soarele arzând din zare,Un călător mergea prin pustiu,Cu Biblia prinsă la cingătoareȘi cu un cântec în suflet viu.2De multe zile rătăcisePrintre dune și stânci pustii,Dar nu se t... Citeste mai mult >>
Cetatea de dincolo de munți
Cetatea de dincolo de munți1Se spune că dincolo de munți,Departe de orice cărare,Se afla o cetate ascunsă,Strălucind ca o lumină mare.2Un tânăr auzise povesteaDe la un bătrân credincios:„Nu aurul este... Citeste mai mult >>
Prin deșert spre izvor
Prin deșert spre izvor1Sub soarele aprins din zare,Un om porni printr-un pustiu,Cu-o traistă mică pe-a sa umărȘi-un dor de Dumnezeu, mereu viu.2Nisipul îi ardea picioarele,Iar vântul ridica furtuni,Da... Citeste mai mult >>
Corabia Credinței
Corabia credinței1Pe-un țărm pustiu, într-o dimineață,Un tânăr privea marea-n zare,Cu o corabie veche înainteȘi-o chemare venită din depărtare.2„Ridică pânza și pornește,Nu te teme de valul cel greu;C... Citeste mai mult >>
Drumul prin valea întunericului
Drumul prin valea întunericului1Când luna se ascunse-n nori,Un călător porni la drum,Cu pașii grei printr-o pădureȘi cu o torță fără fum.2În mâna dreaptă ținea Biblia,La piept o cruce de argint,Iar pe... Citeste mai mult >>