text Poezii crestine

Epistolă către tine

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Nicholas Dinu
Preaiubitule,
vine Domnul așa cum promite Scriptura
și cum demult adormitul apostol al neamurilor spunea.
Acum scoală-te și pune pe tine
podoabele de primăvară
așa cum le stă bine ramurilor.
Vine Domnul cu veșnicia încrustată în palmele Lui
și te-am văzut și pe tine în ea
bătând din neștiință un cui
dar pentru că erai la dreapta la capăt de zi și te rugai
El a zis: astăzi vei fi cu Mine în Rai.

Vine Domnul
ca să-ți transforme mădularele duhului
în mădulare ale trupului Lui,
Piatra care crește până când umple
mai întâi întregul pământ
apoi întreaga creație
și tu ești o poartă zidită în ea,
tu, cel ce-ai ales din dragoste pentru El
iubire sa dea.

Vine Domnul
cu zecile de mii de sfinți ai Săi
și cu îngerii
pentru toți cei ce și-au mângâiat
obrajii cu lacrimi în valea plângerii
iar tu,
preaiubitule,
fiindcă te-ai topit ca lumânarea de ceară
să porți lumina în lume,
pe genunchi cu foc te-ai rugat
ca oricine crede în El să nu piară

tu să-ți ridici privirea în sus
și când vei vedea lumina Luminii
împărțind văzduhul în două,
să strigi: Amin, vino Doamne Isus
și ca boaba de rouă
să fii primul sădit în lumea cea nouă.

Cele mai recente resurse scrise - Incurajare

VORBEȘTE CU DUMNEZEU!
VORBEȘTE CU DUMNEZEU!Când vălul des al întristării se-așterne peste cortul tău,Atunci la tronul îndurării, zdrobit din pricina-ntristării,Tu să vorbești cu Dumnezeu.Când sufletul ți-e ars de doruri ca... Citeste mai mult >>
DE CE-S CUPRINS DE TEAMĂ?
DE CE-S CUPRINS DE TEAMĂ?De ce-s cuprins de teamă, de grijuri, de probleme,Când Tu-mi spui: „Nu te teme!”?De ce totuși mă tem și-n inima mea gem?De ce-s cuprins de teamă?De ce vin nori și ceață pe-al... Citeste mai mult >>
Imént tudom
Imént tudomImént én tudom, Jézus a keresztenKifizette életemnek az árát.Ő szenvedett halált helyettem,Kaptam mentesnek a feltámadását.Jézus nyújtott gyógyító kezet,Mérhetetlen szeretettel hozzám.Lemost... Citeste mai mult >>
Daniel în groapa cu leii
Daniel în groapa cu leii1Într-un regat puternic și mare,Trăia Daniel, om credincios,Cu inimă curată înainteaLui Dumnezeu cel glorios.2El slujea împăratului cu cinste,Era înțelept și drept mereu,Iar pe... Citeste mai mult >>
David și Goliat
David și Goliat1Pe dealurile din Betleem,Un tânăr își păzea turma,Cântând încet spre Dumnezeu,În timp ce se lăsa amurgul.2David era doar un păstor,Cu mâna aspră de la oi,Dar avea credință în sufletȘi... Citeste mai mult >>
Cetatea din Nisip
Cetatea din nisip1Sub soarele arzând din zare,Un călător mergea prin pustiu,Cu Biblia prinsă la cingătoareȘi cu un cântec în suflet viu.2De multe zile rătăcisePrintre dune și stânci pustii,Dar nu se t... Citeste mai mult >>
Cetatea de dincolo de munți
Cetatea de dincolo de munți1Se spune că dincolo de munți,Departe de orice cărare,Se afla o cetate ascunsă,Strălucind ca o lumină mare.2Un tânăr auzise povesteaDe la un bătrân credincios:„Nu aurul este... Citeste mai mult >>
Prin deșert spre izvor
Prin deșert spre izvor1Sub soarele aprins din zare,Un om porni printr-un pustiu,Cu-o traistă mică pe-a sa umărȘi-un dor de Dumnezeu, mereu viu.2Nisipul îi ardea picioarele,Iar vântul ridica furtuni,Da... Citeste mai mult >>
Corabia Credinței
Corabia credinței1Pe-un țărm pustiu, într-o dimineață,Un tânăr privea marea-n zare,Cu o corabie veche înainteȘi-o chemare venită din depărtare.2„Ridică pânza și pornește,Nu te teme de valul cel greu;C... Citeste mai mult >>
Drumul prin valea întunericului
Drumul prin valea întunericului1Când luna se ascunse-n nori,Un călător porni la drum,Cu pașii grei printr-o pădureȘi cu o torță fără fum.2În mâna dreaptă ținea Biblia,La piept o cruce de argint,Iar pe... Citeste mai mult >>