După psalmul 91

În Dumnezeu doar Viața-am cunoscut:
Fiind la umbra Lui ocrotitoare
De lațurile traiului de lut
Eu sunt ferit pe Stânca de salvare.

Domnul Cetate îmi va fi pe veci
În care nu răzbate nici o ciumă,
Din frigurile beznei nopții reci
El înspre zori mă-ndreaptă și mă-ndrumă.

Sub aripile Lui eu sunt ascuns,
Săgeți, țintite-n mine, nu-i trec pene,
Doar văd cum cad acei care și-au spus
Că-nvățături le vor deschide gene.

Când bântuie molimi suflarea grea
Acaparându-și țară după țară
Cad zecile de mii la dreapta mea
Pe mine, însă, răul mă-nconjoară.

Tu, Doamne, îmi ești locul de-adăpost,
Isuse, Tu-mi ești Turnul de Salvare,
În Calea Ta nădăjduiesc un rost
A pașilor de suflet și picioare.

Tu îngerii din ceruri mi-ai trimis
De la primejdii calea să mi-o-ndrepte
Că m-or purta pe-aripile de vis,
Pe palme că m-or trece peste pietre.

În urmă sunt prăpăstiile-adânci,
Și-s ocrotit de fiare carnivore,
Pășesc peste balauri și năpârci
Spre ceru-n curcubeie și-aurore.

Doamne, în Tine eu m-am bizuit
Doar ajutoru-Ți sufletul mi-l cheamă –
Din orișicare cursă-s izbăvit,
De mine-i depărtată orice teamă.

Decând m-ai înviat din omul mort
Scoțându-mă din gropi și din coșciuge
Nici o urgie nu îmi intră-n cort
Și nici o moarte viața nu-mi ajunge.