După psalmul 72

Doamne, judeci Tu și-ai judecat
Și vei judeca și veșnicia,
Eu Te rog de-oi fi eu condamnat
A Ta fie judecătoria.

Poate m-a durea în orice fir,
Poate m-oi simți în nedreptate,
Tu pe-un spin desfaci un trandafir
Și din iobăgie-o libertate.

Tu îmi scoți durerea mea din chin
Și îmi lecuiești firea bolnavă,
Iar Cuvântu-Ți pentru-al meu venin
E ca ploaia-albastră pe otavă.

Căci ne știi durerile ce dor
Și ne simți cum geme-n noi țărâna
Îi auzi pe toți acei ce vor,
Pe oricine ce-Ți întinde mâna.

Cine cere ajutor în trai
Încrezându-și calea lui în Tine
Tu-l vei duce-n înălțimi de rai
Și-l vei scoate din orice rușine.

Cine-ar vrea-n hâtrii și uneltiri
Să-și câștige stime și avere
Tu îl vei trimite-n risipiri
Cât n-ar fi-n tărie și putere.

Dacă credinciosul și-a deschis
Palmele curate-n rugăciune
Tu-i îndeplinești oricare vis
Și-i prefaci necazul în minune.

Un hapsân cu sufletul murdar
Labele-și întinse ca să-nhațe
Viața-i se perindă în zadar
Căci i-o-ncătușezi în planuri hoațe.

Doamne, precum munții Te ascult,
Marea cum în fața Ta-i plecată
Dă-mi și mie-n suflet cât mai mult
Mulțămire pentru judecată.

Să n-ajung în mâna unui om
Fie și-mpăratul cel mai mare
Să mă-njuge-n legile din dom
Cu știința firii muritoare.

Căci judecătorul omenesc
E-o sentință care stă de pândă
Legile, lovind, ne risipesc
Traiul mustuindul cu osândă.

De la oameni pot să îmi ascund
Sufletul greșit după o mască,
Dar de Tine nici într-un afund
Strâmbătatea-mi n-o să se dosească.

Dar Te rog, Isuse, Tu să-mi fii
Împărat, apărător și jude
Și îți mulțumesc că pe vecii
N-am să pot de Tine-a mă ascunde.

Fiindcă știu că judecata Ta
Nu îmi cată soarta să-mi usuce,
Cât nu mi-ar părea că este grea
Ea mai mult în Viață mă aduce.