text Poezii crestine

După psalmul 69

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Victor Bragagiu
Noroiul mă afundă peste chip
Și nu găsesc tărie de-a mă ține,
Iar oameni de pe malul de nisip
Îşi râd de mine... doară râd de mine...

Mă trage apa neagră înspre râpi
Și vrea să mă înghită tot adâncul,
Eu bat din mâini de parcă-ar fi aripi
Însă doar scheaun jalnic ca și țâncul.

Durerea mea mi se preface-n chin,
Iar traiul deveni ca o corvoadă,
Apropiații m-au lăsat străin
Și au plecat mai mult să nu mă vadă.

Nici nu mai cred că pot ceva să fac,
Iar cei ce poartă credința subsuoară
Râd parcă eu sunt îmbrăcat în sac
Distrându-i cu o mimică ilară.

Mă tot vorbește-o lume pe la porți,
Alții îmi cântă imnuri de beție,
Îmi hohotește groapa pentru morți
Și moartea cu deprinderea pustie.

În boala mea care mă trage-n jos
S-a stins și scânteierea de putere,
Iar oamenii râzându-mă scârbos
Chiar și-n mâncarea mea îmi toarnă fiere.

Eu îi blestem cu buzele în foc
Pustie să le fie locuința,
Să nu-și găsească liniște și loc,
Să-i rugume în bale neputința.

Iar râsul lor să li se-ntoarcă-n plâns
Și ochii-n veci să nu mai dea-n lumină...
Simt și-nțeleg că moartea m-a cuprins
Să mă salveze cine-o să mai vină?

Țipai mai mult mânat de disperări
Decât de o credință îndreptată:
Mă scapă, Dumnezeule din zări,
De auzirea-Ți este deșteptată!

Și mâini m-au scos din ape și nămol,
Palme mi-au prins căderea în prăpăstii
Punându-mă cu cei ce cânt´ domol
De pe nisip cântări de blagocestii.

Ci ei în mine nu au pus un preț
Și s-au ferit să nu se murdărească
Pe Domnul tot slăvindu-L vorbăreț
Cum și puterea Lui dumnezeiască.

O ploaie m-a spălat până și-n miez
Că inima uimită-n prospețime
S-a înălțat în aripi de botez
Împrăștiindu-și țepii de asprime.

Tot singur, da, tot singur am pornit
După Isus care mergea-nainte
Ca înspre munți să merg necontenit
Eliberat de fapte și cuvinte.

Odată doar eu m-am oprit din pas
Spre cei ce-au râs de mine-n vin și teze
Pe Isus, pentru toți ce au rămas,
Eu L-am rugat să-i binecuvânteze.

Cele mai recente resurse scrise - Incurajare

VORBEȘTE CU DUMNEZEU!
VORBEȘTE CU DUMNEZEU!Când vălul des al întristării se-așterne peste cortul tău,Atunci la tronul îndurării, zdrobit din pricina-ntristării,Tu să vorbești cu Dumnezeu.Când sufletul ți-e ars de doruri ca... Citeste mai mult >>
DE CE-S CUPRINS DE TEAMĂ?
DE CE-S CUPRINS DE TEAMĂ?De ce-s cuprins de teamă, de grijuri, de probleme,Când Tu-mi spui: „Nu te teme!”?De ce totuși mă tem și-n inima mea gem?De ce-s cuprins de teamă?De ce vin nori și ceață pe-al... Citeste mai mult >>
Imént tudom
Imént tudomImént én tudom, Jézus a keresztenKifizette életemnek az árát.Ő szenvedett halált helyettem,Kaptam mentesnek a feltámadását.Jézus nyújtott gyógyító kezet,Mérhetetlen szeretettel hozzám.Lemost... Citeste mai mult >>
Daniel în groapa cu leii
Daniel în groapa cu leii1Într-un regat puternic și mare,Trăia Daniel, om credincios,Cu inimă curată înainteaLui Dumnezeu cel glorios.2El slujea împăratului cu cinste,Era înțelept și drept mereu,Iar pe... Citeste mai mult >>
David și Goliat
David și Goliat1Pe dealurile din Betleem,Un tânăr își păzea turma,Cântând încet spre Dumnezeu,În timp ce se lăsa amurgul.2David era doar un păstor,Cu mâna aspră de la oi,Dar avea credință în sufletȘi... Citeste mai mult >>
Cetatea din Nisip
Cetatea din nisip1Sub soarele arzând din zare,Un călător mergea prin pustiu,Cu Biblia prinsă la cingătoareȘi cu un cântec în suflet viu.2De multe zile rătăcisePrintre dune și stânci pustii,Dar nu se t... Citeste mai mult >>
Cetatea de dincolo de munți
Cetatea de dincolo de munți1Se spune că dincolo de munți,Departe de orice cărare,Se afla o cetate ascunsă,Strălucind ca o lumină mare.2Un tânăr auzise povesteaDe la un bătrân credincios:„Nu aurul este... Citeste mai mult >>
Prin deșert spre izvor
Prin deșert spre izvor1Sub soarele aprins din zare,Un om porni printr-un pustiu,Cu-o traistă mică pe-a sa umărȘi-un dor de Dumnezeu, mereu viu.2Nisipul îi ardea picioarele,Iar vântul ridica furtuni,Da... Citeste mai mult >>
Corabia Credinței
Corabia credinței1Pe-un țărm pustiu, într-o dimineață,Un tânăr privea marea-n zare,Cu o corabie veche înainteȘi-o chemare venită din depărtare.2„Ridică pânza și pornește,Nu te teme de valul cel greu;C... Citeste mai mult >>
Drumul prin valea întunericului
Drumul prin valea întunericului1Când luna se ascunse-n nori,Un călător porni la drum,Cu pașii grei printr-o pădureȘi cu o torță fără fum.2În mâna dreaptă ținea Biblia,La piept o cruce de argint,Iar pe... Citeste mai mult >>