text Poezii crestine

După psalmul 18

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Victor Bragagiu
Îmi strigă inima nu în cuvinte spuse
Iubirea mea spre slăvile cerești –
Izbăvitorul meu îmi ești, Isuse,
Cetatea de pe stânca Ta îmi ești!

Mă cotropiră lanțurile morții,
Mă încâlciră ițe de mormânt,
Dar am gemut din fatalismul sorții
Cu-ntregul lut și suflet din pământ.

În plânsul meu suna așa durere
Că m-auzi Mântuitorul drept
Și-ntinse mâna Sa prin întuneric
De îmi atinse lumea mea din piept.

Porni atunci tăria-mi a se-aprinde
Și munții mi s-au rupt din temelii,
Se risipiră mii de piramide
Pe care le credeam în veșnicii.

Ardea în mine și uscat și mare,
Iar cerul meu se strânse ca un sul
Și fulgera din zare până-n zare
Fărâmițând obscurul nesătul.

Călca Isus temeiu-ntunecimii,
Iar beznele prin umbre s-au pitit,
Îl proslăveau cu psalmii heruvimii
Pe Creatorul meu nemărginit.

Cuvântu-a cuvântat ca să răsară
Prin haos luminosul Început,
Din ape, într-o blândă primăvară,
M-a ridicat pe mine nou-născut.

Nu puteam crede încă-n izbăvire
Căci groaznic fu asupritorul meu
Și o cântare nouă de Iubire
Pornii sfios s-o cresc lui Dumnezeu.

Iar Domnul mă-nvăța integritatea
Și în neprihănire m-a-nfășat,
De-am început să aflu Libertatea
Și Creșterea ca să devin bărbat.

În mine a aprins pe veci Lumina
Ce-mi lumina pornirea unui prunc,
M-am apucat să-ndepărtez ruina
Din mine și în foc să o arunc.

Omului bun cu bine-I vei răspunde,
Acelui drept – dreptate îi întorci,
De-i îndărătnic îndărăt oriunde
Își va primi tainul pentru porci.

Și eu mă rog cu inima și gândul,
Cu vocea și cu rostu-mi pământesc
Să-mi întărești Credința mea plăpândă –
Ostașul Tău, Isuse, ca să cresc.

Cu Adevărul Domnul mă încinge,
Iar coiful Mântuirii mi-l îndes,
Armura făurită-n foc și sânge
Și-i oțelită în Cuvânt ales.

Scutul Credinței e în partea stângă
Unde-ar ținti vrăjmașul meu acerb,
Iar piedici să nu poată să mă-nfrângă
Mi-Ai argintat picioarele de cerb.

Și mi-a-nmânat Isus nu pentru fală,
Ci ca să-mi fie gata-ntâi și-ntâi
Victorioasa, neînfrânta pală
Să dau în șerpi ce trag înspre călcâi.

În urma mea rămână ca noroiul
Oricare zidărie de dușman
Și țipă inamicul ca cioroiul
Urându-mă cu ochii de catran.

Dar Domnul Dumnezeu îmi este Stâncă,
Pe ea Cetate mie mi-a crescut...
Îți mulțumesc, Isuse, că din brâncă
Ai înviat un monument de lut;

Că risipirea mi-a fost întreruptă,
Iar eu nerăbdător pot a visa:
Azi înainte-mi, Doamne, mergi în luptă -
Vreau mâine să pășesc în dreapta Ta!

Cele mai recente resurse scrise - Incurajare

VORBEȘTE CU DUMNEZEU!
VORBEȘTE CU DUMNEZEU!Când vălul des al întristării se-așterne peste cortul tău,Atunci la tronul îndurării, zdrobit din pricina-ntristării,Tu să vorbești cu Dumnezeu.Când sufletul ți-e ars de doruri ca... Citeste mai mult >>
DE CE-S CUPRINS DE TEAMĂ?
DE CE-S CUPRINS DE TEAMĂ?De ce-s cuprins de teamă, de grijuri, de probleme,Când Tu-mi spui: „Nu te teme!”?De ce totuși mă tem și-n inima mea gem?De ce-s cuprins de teamă?De ce vin nori și ceață pe-al... Citeste mai mult >>
Imént tudom
Imént tudomImént én tudom, Jézus a keresztenKifizette életemnek az árát.Ő szenvedett halált helyettem,Kaptam mentesnek a feltámadását.Jézus nyújtott gyógyító kezet,Mérhetetlen szeretettel hozzám.Lemost... Citeste mai mult >>
Daniel în groapa cu leii
Daniel în groapa cu leii1Într-un regat puternic și mare,Trăia Daniel, om credincios,Cu inimă curată înainteaLui Dumnezeu cel glorios.2El slujea împăratului cu cinste,Era înțelept și drept mereu,Iar pe... Citeste mai mult >>
David și Goliat
David și Goliat1Pe dealurile din Betleem,Un tânăr își păzea turma,Cântând încet spre Dumnezeu,În timp ce se lăsa amurgul.2David era doar un păstor,Cu mâna aspră de la oi,Dar avea credință în sufletȘi... Citeste mai mult >>
Cetatea din Nisip
Cetatea din nisip1Sub soarele arzând din zare,Un călător mergea prin pustiu,Cu Biblia prinsă la cingătoareȘi cu un cântec în suflet viu.2De multe zile rătăcisePrintre dune și stânci pustii,Dar nu se t... Citeste mai mult >>
Cetatea de dincolo de munți
Cetatea de dincolo de munți1Se spune că dincolo de munți,Departe de orice cărare,Se afla o cetate ascunsă,Strălucind ca o lumină mare.2Un tânăr auzise povesteaDe la un bătrân credincios:„Nu aurul este... Citeste mai mult >>
Prin deșert spre izvor
Prin deșert spre izvor1Sub soarele aprins din zare,Un om porni printr-un pustiu,Cu-o traistă mică pe-a sa umărȘi-un dor de Dumnezeu, mereu viu.2Nisipul îi ardea picioarele,Iar vântul ridica furtuni,Da... Citeste mai mult >>
Corabia Credinței
Corabia credinței1Pe-un țărm pustiu, într-o dimineață,Un tânăr privea marea-n zare,Cu o corabie veche înainteȘi-o chemare venită din depărtare.2„Ridică pânza și pornește,Nu te teme de valul cel greu;C... Citeste mai mult >>
Drumul prin valea întunericului
Drumul prin valea întunericului1Când luna se ascunse-n nori,Un călător porni la drum,Cu pașii grei printr-o pădureȘi cu o torță fără fum.2În mâna dreaptă ținea Biblia,La piept o cruce de argint,Iar pe... Citeste mai mult >>