text Poezii crestine

După psalmul 104

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Victor Bragagiu
Suflete,-nalță binecuvântări
Pentru Isus ce e mai sus de toate...
Tu, Doamne ești și peste zări de zări
Și Tu ești peste viață și pe moarte.

Tu, prin Cuvânt, Lumina-ai înălțat,
Pământu-ai cuvântat pe temelie,
Iar cerul ca pe-un cort l-ai ridicat
Creația-nfășând în măreție.

Care de nori pe-aripile de vânt
Duc apa Ta să fie-nsămânțată
Și îngerii ce-s solii din Cuvânt
Slujesc cu-aripa lor înflăcărată.

Pământul pe temeiuri l-ai zidit
Ca el în clătinare să nu fie,
Iar apa, ce-l călcase, a fugit
Și Tu i-ai pus hotarul pe vecie.

Ai început izvoarele din munți
Și ele fug spre valea cea adâncă
Sărind cascade, joase pe sub punți
Tot alergând de stâncă înspre stâncă.

În râuri le unești și le îmbini
Și ele-mprospătează-n jur cu apă
Că setea-și sting neîmblânziți asini
Și fiarele pământului s-adapă.

Codrul le-mbracă verde în hățiș
Și le-nconjoară cu mulțimi de neamuri
Aripi unde-și fac cuibu-n ascunziș
Și-și împletesc cântările prin ramuri.

Prin stânci își găsesc iepuri adăpost,
Pe stânci sar iute țapii cei sălbatici –
Oricine-n traiul său are un rost
Și îl trăiesc văratici ori iernatici.

Tu păsările cerului ridici
De-și lasă și poienile și smârcul –
Și taie azuriul rândunici,
Iar prin senin rotește cocostârcul.

Tu faci să crească iarba pe pășuni,
Pământul tuturor hrana le-o crește
Și omul mulțămește-n rugăciuni,
Iar vita că sătulă-i mulțumește.

Luna ai pus ca gardă peste nopți
Și Soarele să știe când s-apună
Când fiarele din codru urlă-n colți
Și urmărind o pradă să răpună.

Când Soarele răsare ele fug
În vizuine-ascunse la culcare,
Iar omu-și ia a muncii sale jug
Și-ncepe să îl ducă spre-nserare.

Dar roada muncii sale-i dă îndemn
Cu vinul și cu pâinea de pe masă,
Iar binecuvântarea-n untdelemn
Îi face viețuirea lui frumoasă.

Totu-i creat atât de înțelept
Că este pe uscat ori că e-n mare
Oricare loc este în locul drept,
Respiră peste tot viețuitoare.

Sunt și-așa mici că nu poți să le vezi,
Ci ele-și au și râsul și aleanul
La marea cu lucirile ei verzi
Unde se joacă-n val leviatanul.

Toate așteaptă hrana lor la timp
Și fiecărei îi întinzi Tu hrană,
Iar orice fir îşi are anotimp
Şi orice fire-şi are o membrană.

Dar dacă faţa Ta, Doamne,-Ţi fereşti
Se-ntoarce fiecare în ţărână,
Şi dacă-n Duhul Tău iar le zideşti
Se umple tot pământul în Lumină.

În veci să ţină slava lui Isus
De lucrul Său să aibă bucurie
Şi-aş vrea să-mi tindă inima în sus
Plăcute Lui cuvintele-mi să-I fie.

Sunt fericit că de la rele-s scos
Ştiind ce mult El preţuieşte omul -
Fii, Doamne, pentru mine bucuros...
Binecuvântă, suflete, pe Domnul!!!

Cele mai recente resurse scrise - Incurajare

VORBEȘTE CU DUMNEZEU!
VORBEȘTE CU DUMNEZEU!Când vălul des al întristării se-așterne peste cortul tău,Atunci la tronul îndurării, zdrobit din pricina-ntristării,Tu să vorbești cu Dumnezeu.Când sufletul ți-e ars de doruri ca... Citeste mai mult >>
DE CE-S CUPRINS DE TEAMĂ?
DE CE-S CUPRINS DE TEAMĂ?De ce-s cuprins de teamă, de grijuri, de probleme,Când Tu-mi spui: „Nu te teme!”?De ce totuși mă tem și-n inima mea gem?De ce-s cuprins de teamă?De ce vin nori și ceață pe-al... Citeste mai mult >>
Imént tudom
Imént tudomImént én tudom, Jézus a keresztenKifizette életemnek az árát.Ő szenvedett halált helyettem,Kaptam mentesnek a feltámadását.Jézus nyújtott gyógyító kezet,Mérhetetlen szeretettel hozzám.Lemost... Citeste mai mult >>
Daniel în groapa cu leii
Daniel în groapa cu leii1Într-un regat puternic și mare,Trăia Daniel, om credincios,Cu inimă curată înainteaLui Dumnezeu cel glorios.2El slujea împăratului cu cinste,Era înțelept și drept mereu,Iar pe... Citeste mai mult >>
David și Goliat
David și Goliat1Pe dealurile din Betleem,Un tânăr își păzea turma,Cântând încet spre Dumnezeu,În timp ce se lăsa amurgul.2David era doar un păstor,Cu mâna aspră de la oi,Dar avea credință în sufletȘi... Citeste mai mult >>
Cetatea din Nisip
Cetatea din nisip1Sub soarele arzând din zare,Un călător mergea prin pustiu,Cu Biblia prinsă la cingătoareȘi cu un cântec în suflet viu.2De multe zile rătăcisePrintre dune și stânci pustii,Dar nu se t... Citeste mai mult >>
Cetatea de dincolo de munți
Cetatea de dincolo de munți1Se spune că dincolo de munți,Departe de orice cărare,Se afla o cetate ascunsă,Strălucind ca o lumină mare.2Un tânăr auzise povesteaDe la un bătrân credincios:„Nu aurul este... Citeste mai mult >>
Prin deșert spre izvor
Prin deșert spre izvor1Sub soarele aprins din zare,Un om porni printr-un pustiu,Cu-o traistă mică pe-a sa umărȘi-un dor de Dumnezeu, mereu viu.2Nisipul îi ardea picioarele,Iar vântul ridica furtuni,Da... Citeste mai mult >>
Corabia Credinței
Corabia credinței1Pe-un țărm pustiu, într-o dimineață,Un tânăr privea marea-n zare,Cu o corabie veche înainteȘi-o chemare venită din depărtare.2„Ridică pânza și pornește,Nu te teme de valul cel greu;C... Citeste mai mult >>
Drumul prin valea întunericului
Drumul prin valea întunericului1Când luna se ascunse-n nori,Un călător porni la drum,Cu pașii grei printr-o pădureȘi cu o torță fără fum.2În mâna dreaptă ținea Biblia,La piept o cruce de argint,Iar pe... Citeste mai mult >>