text Poezii crestine

Dumnezeu te iubește nespus!

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Lucica Boltaşu
Ascultă-mă Doamne în ceasul de seară,
Ascultă-mi Tu ruga fierbinte,
Lucrează în om, înlăuntru şi-afară
Și pune în el cele sfinte!
Mai fă-l Doamne Tată să-şi vadă trăirea
Și pașii ce-l duc la pierzare,
Tu fă-l să-şi înalțe spre ceruri privirea,
Cât încă mai este iertare!

Privește Părinte, revarsă-Ți iar harul
Și Duhul Tău Sfânt ca să mustre,
Când cel rău îndeamnă să treacă hotarul,
Să nu-l lași păcatul să guste!
Căci mulți nu cunosc care-i rostul sub soare,
Trăind după pofte și patimi
Și nu se întreabă de ce omul moare,
Robit de-obiceiuri și datini!

Își spune creștin, dar conceptul nu-l știe!
"Așa m-am născut!", spune tare,
Când vorbești de Cristos, de păcat, veșnicie,
Răspunde mereu c-o-ntrebare:
"De ce ziceți voi că iubirea primează?
În jur văd războaie și ură!
Mai spuneți că Domnul din cer ne veghează!
Eu cred că-s doar vorbe din gură!

Dumnezeu dacă e un Stăpân plin de milă,
De ce-a-ngăduit suferința?
De ce ne frământă ca pe-un pumn de argilă
Și face să plângă ființa?"
Privind din afară, așa pare totul,
Dar fără credință deplină,
Nu poți să-nțelegi că Isus-Savaotul,
E Pace și Har și Lumină!

De nu lași în suflet să intre-Adevărul,
Nicicând nu va fi-o transformare!
Când duhul de carne va-nțelege misterul,
Vei începe să urci către Soare.
Doar atunci vei cunoaște de ce El permite,
În suflet și trup suferința,
Căci vrea să aducă-omenirii aminte,
Ce dar minunat e credința!

Și ce mai putere găsești, câtă pace,
Primi-vei în clipe-ncercate,
Căci Tatăl, ce spune-n Scriptură și face!
Cristos ți-este Prieten și Frate!
Cu astfel de har, vei avea îndrăzneală,
La Tatăl să-ți spui tot necazul
Și nu vei mai da nimănui socoteală,
Când El îți va șterge obrazul!

Să nu uiți că toate își au câte-o vreme,
Și plânsul și râsul aici,
Chiar dacă azi sângeri și trupul îți geme,
De Domnul să nu te dezici!
Ridică-ți dar crucea, pornește pe cale,
Dumnezeu te iubește nespus,
Oriunde ai fi, pe-nălțimi sau în vale,
Lângă tine e Domnul Isus!

24/07/16, Barcelona -Lucica Boltasu

Cele mai recente resurse scrise - Incurajare

VORBEȘTE CU DUMNEZEU!
VORBEȘTE CU DUMNEZEU!Când vălul des al întristării se-așterne peste cortul tău,Atunci la tronul îndurării, zdrobit din pricina-ntristării,Tu să vorbești cu Dumnezeu.Când sufletul ți-e ars de doruri ca... Citeste mai mult >>
DE CE-S CUPRINS DE TEAMĂ?
DE CE-S CUPRINS DE TEAMĂ?De ce-s cuprins de teamă, de grijuri, de probleme,Când Tu-mi spui: „Nu te teme!”?De ce totuși mă tem și-n inima mea gem?De ce-s cuprins de teamă?De ce vin nori și ceață pe-al... Citeste mai mult >>
Imént tudom
Imént tudomImént én tudom, Jézus a keresztenKifizette életemnek az árát.Ő szenvedett halált helyettem,Kaptam mentesnek a feltámadását.Jézus nyújtott gyógyító kezet,Mérhetetlen szeretettel hozzám.Lemost... Citeste mai mult >>
Daniel în groapa cu leii
Daniel în groapa cu leii1Într-un regat puternic și mare,Trăia Daniel, om credincios,Cu inimă curată înainteaLui Dumnezeu cel glorios.2El slujea împăratului cu cinste,Era înțelept și drept mereu,Iar pe... Citeste mai mult >>
David și Goliat
David și Goliat1Pe dealurile din Betleem,Un tânăr își păzea turma,Cântând încet spre Dumnezeu,În timp ce se lăsa amurgul.2David era doar un păstor,Cu mâna aspră de la oi,Dar avea credință în sufletȘi... Citeste mai mult >>
Cetatea din Nisip
Cetatea din nisip1Sub soarele arzând din zare,Un călător mergea prin pustiu,Cu Biblia prinsă la cingătoareȘi cu un cântec în suflet viu.2De multe zile rătăcisePrintre dune și stânci pustii,Dar nu se t... Citeste mai mult >>
Cetatea de dincolo de munți
Cetatea de dincolo de munți1Se spune că dincolo de munți,Departe de orice cărare,Se afla o cetate ascunsă,Strălucind ca o lumină mare.2Un tânăr auzise povesteaDe la un bătrân credincios:„Nu aurul este... Citeste mai mult >>
Prin deșert spre izvor
Prin deșert spre izvor1Sub soarele aprins din zare,Un om porni printr-un pustiu,Cu-o traistă mică pe-a sa umărȘi-un dor de Dumnezeu, mereu viu.2Nisipul îi ardea picioarele,Iar vântul ridica furtuni,Da... Citeste mai mult >>
Corabia Credinței
Corabia credinței1Pe-un țărm pustiu, într-o dimineață,Un tânăr privea marea-n zare,Cu o corabie veche înainteȘi-o chemare venită din depărtare.2„Ridică pânza și pornește,Nu te teme de valul cel greu;C... Citeste mai mult >>
Drumul prin valea întunericului
Drumul prin valea întunericului1Când luna se ascunse-n nori,Un călător porni la drum,Cu pașii grei printr-o pădureȘi cu o torță fără fum.2În mâna dreaptă ținea Biblia,La piept o cruce de argint,Iar pe... Citeste mai mult >>