Domnul, Stânca mea

Nu e nimenea în lume
Sfânt şi Mare şi 'nălțat
Mai presus de Acel Nume
Din vecii glorificat!

Mulți au încercat, de veacuri
Sus mai sus a se 'nălța
Dar nu-i nimenea, de-apururi
Cum e Domnul, Stânca mea!

El, Cel care stăpâneşte
Peste hoarde de popoare,
Soarta lor o hotarăşte
Chiar după a lor purtate!

Cine nu I se supune?
Cine se crede mai mare?
Stelele, dup-a lor nume
Îi răspund la-a Lui chemare!

Chiar şi vântul, şi furtuna,
Marea cât ar spumega,
Toate, de-or lovi întruna,
El nu se va clătina!

El, ca Stânca-n val, domneşte
Prin talazuri şi furtuni,
Şi de-l chemi, te izbăveşte
Răspunzând la rugăciuni!

Când pe mare corăbierii
Se luptau din răsputeri
Prinşi, în pragul disperării,
Au strigat toți către cer,

Spre o Stâncă de salvare,
Ce putea să îi ajute,
Spre un Loc de ancorare,
Spre Limanul bun, spre Munte!

Ei văzut-au măreția
Celui Drept şi-Adevărat,
Când simțit-au bucuria
Căci din ape i-a salvat!

Cei ce pribegeau prin peşteri,
Prin pustiuri fără apă,
Alergau cuprinşi de temeri,
Sufletul le-era in groapă,

Au pierdut orice speranță,
Orice şansă de scăpare,
Dar le-a apărut în față
Stânca cea nemuritoare!

Au țâşnit atunci izvoare
În infernul secetos,
Căci Stânca ce dă salvare
Este chiar Isus Hristos!

Cei răpuşi de gheara morții,
De patimi încătuşați,
Au strigat spre Stânca vieții
Şi au fost eliberați!

Când vin ca să mă loveasca,
Cei netăiați împrejur
N-are cin' sa mă păzească
Şi de multe ori îndur;

Vin să calce Adevărul
Şi dreptatea la pământ,
Uită că Acesta-I Mielui
Care este veşnic Sfânt!

Eu sunt slab şi n-am putere
Să-i înfrunt adeseori,
Însă mai presus de Stele
Sus, în veşnice splendori

El mi-e Păzitor şi Tată,
Duhul mi-e Mângâietor,
Chiar de-s singur, niciodată
Nu-mi lipseşte 'ntr-ajutor!

Căci Cuvântul Său învinge
Orişice atac străin,
Şi nimic nu mă atinge
Stând sub Scutul Său Divin!

Ruşinați, pleacă toți capul,
Făr' să scoată un cuvânt...
Căci Mesia, Preaînaltul,
E-Adevăr, e Duhul Sfânt!

El, Cuvântul e Lumină,
Nu poate fi astupat,
Nici ascuns în neagră tină,
Căci e viu şi-Adevărat!

El e Stânca ce se 'nalță
Totdeauna peste val,
El e a vieții speranță
Ce te duce către mal!

Din El izvorăsc izvoare
Pentru toți cei însetați,
Tot El e Stâlp de-ancorare
Celor ce sunt disperați!

El e Totul pentru tine
Să poți ajunge la mal,
De te lepezi de-al tău sine
Si cu El porneşti prin val.

El e Stânca de ghidare
Spre Limanul cel ceresc...
Multe stânci se văd pe mare
Dar nu toate mântuiesc.

El e Stânca din vecie,
Neclintină, niciodat!
El revarsă apă vie
Pentru cel ce-i însetat!

El e Stânca ce-şi înalță
Vârful tot mai sus, spre nori,
Ca să urci către viață,
Către veşnice splendori!

El e Stânca, ia aminte,
Ancorează-te de Ea!
Şi-ți urez de-acum 'nainte:
Fie Domnul Stânca ta!