text Poezii crestine

Domnul e în adunare

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
Domnul e în adunare


Domnul e în adunare
Marele Judecător
Și e plin de îndurare
Față de al Său popor.

El judecă cu dreptate
Nu ca ceilalți dumnezei
Căci din cer le vede toate
Pe cei buni și pe cei răi.

Pe orfan îl ocrotește,
Văduvele-s apărate,
Pe cel credincios iubește,
Ca să se îndure, poate.

Pe cel slab El îl ajută
Dacă e plin de credință
Domnu-i dă putere multă
Îl umple de biruință

Cei răi merg pe drumul lor
Fac ce vreau și nu au teamă
Dar nu vor scăpa ușor
Căci la Domnul la El îi cheamă

Pedeapsă ca să primească
Pentru toate ce-au făcut
Ce-au săvârșit, să plătească
Calea dreaptă n-au ținut

Să creadă, au refuzat
Au făcut tot ce-au dorit
Ei, la rele s-au dedat
Pe Domnul L-au necinstit

Bucurie vor avea
Acei care au credință,
Acei care vor putea
Să creadă și-n stăruință

Ajutorul să îl ceară
Domnului, ce i-a creat
În nădejde, să nu piară
În tot ce-i adevărat

Dumnezeu îi va conduce
Pe cei care au credință
Bucurii le va aduce
Vor fi plini de biruință.

Amin

Câmpia Turzii, 11 februarie 2024

Cele mai recente resurse scrise - Incurajare

VORBEȘTE CU DUMNEZEU!
VORBEȘTE CU DUMNEZEU!Când vălul des al întristării se-așterne peste cortul tău,Atunci la tronul îndurării, zdrobit din pricina-ntristării,Tu să vorbești cu Dumnezeu.Când sufletul ți-e ars de doruri ca... Citeste mai mult >>
DE CE-S CUPRINS DE TEAMĂ?
DE CE-S CUPRINS DE TEAMĂ?De ce-s cuprins de teamă, de grijuri, de probleme,Când Tu-mi spui: „Nu te teme!”?De ce totuși mă tem și-n inima mea gem?De ce-s cuprins de teamă?De ce vin nori și ceață pe-al... Citeste mai mult >>
Imént tudom
Imént tudomImént én tudom, Jézus a keresztenKifizette életemnek az árát.Ő szenvedett halált helyettem,Kaptam mentesnek a feltámadását.Jézus nyújtott gyógyító kezet,Mérhetetlen szeretettel hozzám.Lemost... Citeste mai mult >>
Daniel în groapa cu leii
Daniel în groapa cu leii1Într-un regat puternic și mare,Trăia Daniel, om credincios,Cu inimă curată înainteaLui Dumnezeu cel glorios.2El slujea împăratului cu cinste,Era înțelept și drept mereu,Iar pe... Citeste mai mult >>
David și Goliat
David și Goliat1Pe dealurile din Betleem,Un tânăr își păzea turma,Cântând încet spre Dumnezeu,În timp ce se lăsa amurgul.2David era doar un păstor,Cu mâna aspră de la oi,Dar avea credință în sufletȘi... Citeste mai mult >>
Cetatea din Nisip
Cetatea din nisip1Sub soarele arzând din zare,Un călător mergea prin pustiu,Cu Biblia prinsă la cingătoareȘi cu un cântec în suflet viu.2De multe zile rătăcisePrintre dune și stânci pustii,Dar nu se t... Citeste mai mult >>
Cetatea de dincolo de munți
Cetatea de dincolo de munți1Se spune că dincolo de munți,Departe de orice cărare,Se afla o cetate ascunsă,Strălucind ca o lumină mare.2Un tânăr auzise povesteaDe la un bătrân credincios:„Nu aurul este... Citeste mai mult >>
Prin deșert spre izvor
Prin deșert spre izvor1Sub soarele aprins din zare,Un om porni printr-un pustiu,Cu-o traistă mică pe-a sa umărȘi-un dor de Dumnezeu, mereu viu.2Nisipul îi ardea picioarele,Iar vântul ridica furtuni,Da... Citeste mai mult >>
Corabia Credinței
Corabia credinței1Pe-un țărm pustiu, într-o dimineață,Un tânăr privea marea-n zare,Cu o corabie veche înainteȘi-o chemare venită din depărtare.2„Ridică pânza și pornește,Nu te teme de valul cel greu;C... Citeste mai mult >>
Drumul prin valea întunericului
Drumul prin valea întunericului1Când luna se ascunse-n nori,Un călător porni la drum,Cu pașii grei printr-o pădureȘi cu o torță fără fum.2În mâna dreaptă ținea Biblia,La piept o cruce de argint,Iar pe... Citeste mai mult >>