Doamne, eu mereu tot cuget

Doamne, eu mereu tot cuget rostul multora pe lume,
dar oricât mi-aș bate capul, nu găsesc răspuns anume...
Multă vreme suferinței nu-i vedeam un rost sub soare
până ce-am privit mai bine viața asta trecătoare,
până ce-am luat aminte ce rămâne și ce piere
și-atunci am văzut măsura dintre râs și-ntre durere,
dintre soarta și sfârșitul celor cu viața-amară
și-ale celor cu o viață păcătoasă și ușoară.

Și când am luat aminte la răsplata lor odată,
am văzut că suferința este binecuvântată...
Că ea face calea strâmtă să sfârșească-n fericire
pe când viața fără lacrimi, duce-n veșnica pieire.

De aceea-n astă lume, unul trece ca prin vis,
fără plâns și fără chinuri să trăiască îi e scris
pe când altul, de cum se naște până trebuie să moară
când o suferință-i trece, alta vine și-l doboară
- dar acela-n suferință stă în legături cu Cerul
pe când cel fără necazuri, este-nvârtoșat ca fierul.

Și-am văzut, în lumea asta în tot necuprinsul Firii
că durerea-i rânduită ca un drum al mântuirii,
lacrimile suferinței și suspinele-ndurate
fac privirile mai limpezi, și le-nalță mai curate
și fac inima mai bună, mai smerită, mai tăcută
și viața-n ascultare mai lui Dumnezeu plăcută...

Frate drag, străin și singur ce plângi fără mângâiere,
care singur porți povara și durerea ta-n tăcere,
nu huli Numele Celui ce ți-a dat această cruce
ci ți-o poartă cu răbdare, căci la mântuire duce
și te bucură purtând-o, căci din spinele durerii
împleti-ți-vei în cunună trandafirii mângâierii...

Suferință, leagăn dulce ce mă leagănă întruna,
mulți se plâng când mergi la dânșii, eu te cânt întotdeauna,
căci în leagănul tău aspru e așa de dulce somnul
și atunci mă priveghează mai cu bucurie Domnul...
Suferință, prieten dulce care mă-nsoțești în viață
tu m-ai învățat de tânăr să privesc și moartea-n față,
tu mă-nveți ca niciodată să nu caut a lumii-avere
nici plăcerea cea de-o clipă, căci ea-i veșnică durere...
Suferință, crainic dulce, solul mântuirii sfinte,
tu mi-ai arătat viața și pe Domnul înainte,
tu mi-ai spus să nu caut reazem nicăieri în astă lume
ci încrederea mea-ntreagă către Domnul să se-ndrume.

Suferință, suferință, tu-mi ești soră și mi-ești mamă,
cât mă ții tu lângă Domnul, n-am de moarte nici o teamă,
când îmi legeni tu iubirea, viersul meu se face miere,
de-l dorește-o lume-ntreagă
și mi-l caută... și mi-l cere...

Suferință, suferință, fiica cerului albastru,
când spre zările senine zboară gândul meu sihastru,
eu Îl rog pe Cel ce Crucea a purtat-o-n umilință,
să te țină-mbrățișată dulce cu a mea ființă,
să mă legene întruna sânul tău de mamă bună,
pregătindu-mă de Nuntă, cu a Cerului cunună
și făcându-mi viersul dulce, ca o hrană și-o putere,
pentru toți acei ce Domnul și-I sfințește
prin durere...