text Poezii crestine

Doamne, astăzi vin şi plâng

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Pavel Mariana Florica

Doamne, astăzi vin şi plâng
Jos, la sfintele-ţi picioare.
Inima din piept mi-o frâng
De atâta întristare.

N-am fost cum aş fi dorit,
La-nălţimea voii Tale,
N-am avut un trai sfinţit
Şi n-am mers cântând pe cale!

Am oftat adeseori,
Când trimis-ai peste mine
Ne-nţelegeri, întristări.
Nu ştiam că de la Tine

Vine greul cel mai greu
Ca o sabie cerească
Ce taie adânc, mereu,
Din fiinţa-mi, să cioplească

Până face un om nou,
Supus voii Tale sfinte
În care doar chipul Tău
Să se-oglindească, părinte!

N-am ştiut să stau smerit
Sub povara mâinii Tale,
Uneori am mai cârtit
Şi am murmurat pe cale.

N-am înţeles că acei
Ce loveau mereu în mine
Erau soli ai dragostei
Şi erau trimişi de Tine

Să transforme viaţa mea
Copleşită de durere,
Într-un imn spre slava Ta,
Plin de har şi de putere.

Acum ce mai pot să fac?
N-am ştiut trăi mai bine!
De aceea astăzi tac
Când privirea Ta, spre mine

Văd că iar Ţi-ai îndreptat,
Să mă mustri înc-o dată,
Căci din nou Tu ai lăsat
Nuieluşa să mă bată.

Însă azi, îţi spun plângând:
“Doamne,luptă Tu, mai bine!
Dă-mi puteri noi, ca răbdând,
Să Te preamăresc pe Tine!

Te rog, bunule păstor
Să-mi dai şi mie putere
Să mă rog mai arzător
Pentru cei ce-mi fac durere.

Să te rog să nu le ţii
În seamă nelegiuirea,
Să-ţi devină şi ei fii,
Să primească mântuirea.

Doamne, poate voi primi
Încă mult oţet şi fiere,
Dar cu mine de vei fi,
Nu mă tem, Tu-mi dai putere

Să rabd până la sfârşit
Cu şi mai multă credinţă
Că Tu, Doamne, m-ai iubit
Şi îmi vei da biruinţă.




Cele mai recente resurse scrise - Incurajare

VORBEȘTE CU DUMNEZEU!
VORBEȘTE CU DUMNEZEU!Când vălul des al întristării se-așterne peste cortul tău,Atunci la tronul îndurării, zdrobit din pricina-ntristării,Tu să vorbești cu Dumnezeu.Când sufletul ți-e ars de doruri ca... Citeste mai mult >>
DE CE-S CUPRINS DE TEAMĂ?
DE CE-S CUPRINS DE TEAMĂ?De ce-s cuprins de teamă, de grijuri, de probleme,Când Tu-mi spui: „Nu te teme!”?De ce totuși mă tem și-n inima mea gem?De ce-s cuprins de teamă?De ce vin nori și ceață pe-al... Citeste mai mult >>
Imént tudom
Imént tudomImént én tudom, Jézus a keresztenKifizette életemnek az árát.Ő szenvedett halált helyettem,Kaptam mentesnek a feltámadását.Jézus nyújtott gyógyító kezet,Mérhetetlen szeretettel hozzám.Lemost... Citeste mai mult >>
Daniel în groapa cu leii
Daniel în groapa cu leii1Într-un regat puternic și mare,Trăia Daniel, om credincios,Cu inimă curată înainteaLui Dumnezeu cel glorios.2El slujea împăratului cu cinste,Era înțelept și drept mereu,Iar pe... Citeste mai mult >>
David și Goliat
David și Goliat1Pe dealurile din Betleem,Un tânăr își păzea turma,Cântând încet spre Dumnezeu,În timp ce se lăsa amurgul.2David era doar un păstor,Cu mâna aspră de la oi,Dar avea credință în sufletȘi... Citeste mai mult >>
Cetatea din Nisip
Cetatea din nisip1Sub soarele arzând din zare,Un călător mergea prin pustiu,Cu Biblia prinsă la cingătoareȘi cu un cântec în suflet viu.2De multe zile rătăcisePrintre dune și stânci pustii,Dar nu se t... Citeste mai mult >>
Cetatea de dincolo de munți
Cetatea de dincolo de munți1Se spune că dincolo de munți,Departe de orice cărare,Se afla o cetate ascunsă,Strălucind ca o lumină mare.2Un tânăr auzise povesteaDe la un bătrân credincios:„Nu aurul este... Citeste mai mult >>
Prin deșert spre izvor
Prin deșert spre izvor1Sub soarele aprins din zare,Un om porni printr-un pustiu,Cu-o traistă mică pe-a sa umărȘi-un dor de Dumnezeu, mereu viu.2Nisipul îi ardea picioarele,Iar vântul ridica furtuni,Da... Citeste mai mult >>
Corabia Credinței
Corabia credinței1Pe-un țărm pustiu, într-o dimineață,Un tânăr privea marea-n zare,Cu o corabie veche înainteȘi-o chemare venită din depărtare.2„Ridică pânza și pornește,Nu te teme de valul cel greu;C... Citeste mai mult >>
Drumul prin valea întunericului
Drumul prin valea întunericului1Când luna se ascunse-n nori,Un călător porni la drum,Cu pașii grei printr-o pădureȘi cu o torță fără fum.2În mâna dreaptă ținea Biblia,La piept o cruce de argint,Iar pe... Citeste mai mult >>